Un român lucrează 12-13 ore pe zi ca șofer de TIR în Germania, fără ca orele suplimentare să-i fie plătite. Nu are timp să mănânce la prânz, iar salariul lui e mai mic decât al unui german care face același job. Povestea lui Daniel, 48 de ani, e doar una din sutele de istorii similare ale românilor care lucrează ca șoferi de TIR în Europa, a transmis sambata 15 mai 2021 ziarul Libertatea.
Daniel s-a mutat în Germania anul trecut și, din martie 2020, lucrează la una dintre cele mai mari firme din Nürnberg care transportă marfă la diverse supermarketuri din regiune. Daniel ne-a rugat să nu menționăm numele companiei pentru care lucrează, pentru că se teme că aceasta ar putea să-l dea în judecată sau să-l concedieze. Am decis să folosim doar prenumele său ca să-l scutim de eventuale probleme.
Programul din contractul său de muncă este de 10 ore pe zi, de luni până vineri. Cu toate astea, în fiecare zi e nevoit să facă una, două sau trei ore suplimentare, ca să poată descărca marfă la toate supermarketurile de pe foaia de drum. De cele mai multe ori, nu reușește să-și ia cele 45 de minute de pauză de prânz – care teoretic e obligatorie – și să-și mănânce sandviciul.
Uneori îl minte pe dispecer că e la descărcat, ca să poată mânca „Peste 50% din șoferii de la mine din firmă sunt români și toți lucrează peste 10 ore pe zi”, spune Daniel. Compania pentru care lucrează are 500-600 de TIR-uri și majoritatea șoferilor sunt din Europa de Est, în special din România. Șoferii sunt plătiți cu 80 de euro pe zi, sumă care include și diurna în valoare de 12 euro, în loc de 14, așa cum spune legea.
„Eu i-am zis (șefului), dar mi-a râs în nas”, spune Daniel, care câștigă 1.840 de euro net pe lună. „Știi cum îi aicea? La un moment dat parcă te aștepți să-ți spună: «Bă, te-am chemat eu în țara mea? Tu ai venit, da? Nu te-am chemat eu». Dar n-o spune, că aici legile cu discriminarea sunt foarte dure”. „Teama că vei fi dat afară pentru că îți ceri drepturile o regăsesc la mulți muncitori români” Un șofer german, care face parte din aceeași clasă de impozitare, câștigă la aceeași firmă cu 500-600 de euro mai mult decât Daniel. (n.r. – în Germania, impozitul pe salariu se calculează în funcţie de venit şi de situaţia familială a angajatului) Atunci când Daniel s-a plâns că e plătit mai prost decât un șofer german, șeful său i-a răspuns: „Dar de unde știi tu cât câștigă ceilalți, că salariul e confidențial?”.
Amenințările șefului Angajatorul îi amenință pe șoferi că nu au voie să-și spună unii altora salariile pentru că, atunci când au semnat contractul de muncă, acesta includea și o clauză de confidențialitate. „Au pus clauză ca să nu putem vorbi între noi”, spune Daniel.
De cazul lui s-a ocupat Marius Hanganu, consilier la Faire Mobilität*, o organizație germană care apără drepturile muncitorilor din Europa Centrală și de Est. Marius are 36 de ani, trăiește în Nürnberg și este unul dintre membrii fondatori ai asociației Integro Mittelfranken e.V., înființată de un grup de români din Germania. „Teama că vei fi dat afară pentru că îți ceri drepturile o regăsesc la mulți muncitori români”, spune Marius Hanganu. „Eu l-am sfătuit să noteze toate orele suplimentare și să facă cerere oficială la firmă să-i fie plătite separat. Și l-am mai sfătuit să nu renunțe la pauză pentru că, în caz de accident, răspunde el, nu firma. Chiar dacă-l vor da afară, el poate să atace concedierea în instanță și, lucrând deja de ceva timp în spațiul comunitar, ar putea beneficia de ajutor de șomaj”.
Marius Hanganu spune că mulți români interpretează greșit clauza de confidențialitate din contractele de muncă. „Această clauză este valabilă doar pentru secretele interne ale firmei, de exemplu cu cine are contracte, unde și când livrează și nu legat de nivelul de salarizare. Dar firmele bagă adesea spaima în muncitori cu această clauză ridicolă. Eu n-am auzit de cineva care să fi fost dat afară pentru că a spus altora cât câștigă”.
Sindicatul. O formă de protecție pentru muncitori Șoferii români care lucrează în Germania ar fi mai protejați dacă s-ar înscrie într-un sindicat, spune Marius. Din păcate, românii nu au încredere în sindicate și nu vor să plătească taxa de 1% din salariul brut. În Germania, există sindicatul ver.di, care are o pagină cu informații în limba română. Un astfel de sindicat le oferă șoferilor asistență juridică și le asigură protecția drepturilor la locul de muncă.
„Cazul lui (Daniel) este unul tipic pentru șoferii care nu vorbesc germana”, spune Marius Hanganu. „El este un muncitor liniștit și își vede de treaba lui, gândindu-se că e prea periculos să ceară ceva în plus, pentru că riscă să fie dat afară. Din păcate, în Germania există o clauză în contractul de muncă prin care, dacă timp de trei luni nu ai contestat ceva (ore neplătite, sporuri neplătite, greșeli în fluturaș etc.), atunci nu mai poți cere nimic înapoi. Iar pe această clauză se bazează multe firme, pentru că știu că dacă vor fi date în judecată, nu vor avea mult de plătit”.
„În toți anii ăștia, am lucrat în Europa cu contractul pe România” Daniel lucrează din 2007 ca șofer de TIR în Europa. În primii ani, a lucrat în Danemarca pentru o firmă cu patroni români înregistrată în Gibraltar, o situație comună pentru firmele de transporturi din Europa. „Erau doi români de la Cluj acolo, doi frați care nu știu dacă mai au curaj să vină în România la câte țepe or tras la șoferi”, povestește Daniel. „Românii ăștia doi închiriau șoferi la danezi, care erau scutiți de orice problemă. Le spunea șoferilor: «Vezi că ești penalizat cu 200 de euro că n-ai descărcat la timp». Aiurea, nu era adevărat. Până o intrat un român cu capul tractor în birourile lor din Danemarca cu marșarierul”.
După această întâmplare, patronii nu au vrut să cheme poliția, dar l-au plătit pe șoferul român și l-au trimis înapoi în țară. Daniel câștiga în jur de 2.100 de euro pe lună și e bucuros că „nu și-a luat țeapă”. Dormea între patru și șase luni în TIR și făcea transporturi Danemarca-Germania, Danemarca-Suedia și Danemarca-Spania. În fiecare lună, conducea 12.000-13.000 de kilometri. Se spăla în parcări și gătea fasole și cartofi prăjiți la butelie. În perioada aceea, prietenii lui din România l-au poreclit „Hoinarul”.
A lucrat apoi în Austria pentru o firmă care era înregistrată în România, unde primea salariul minim pe economie și diurna. „Eu, de exemplu, luam salariul minim, care era 300 de euro în România și diurna, care era 1.600-1.700 de euro”. „În toți anii ăștia, am lucrat în Europa cu contractul pe România – așa sunt 90% dintre șoferii români”, spune Daniel. „Am lucrat pe Spania – încărcam în Spania și descărcam în Danemarca -, dar eram angajat la o firmă din Cluj”.
