Muncitori români exploatați în Italia: lucrau 15 ore pe zi, și au ajuns să ia râie

Un antreprenor italian a fost trimis în judecată joi, 3 iunie 2021, acuzat că a exploatat mai mulți muncitori români prin intermediul a trei societăți agricole din provincia Macerata, în regiunea Marche.

Ancheta autorităților italiene a început după ce Ambasada României în Italia a contactat un sindicat italian pentru a-i solicita ajutorul într-o problemă legată de câțiva muncitori români exploatați în provincia menționată mai sus.

„În luna mai a anului 2019 am fost contactați de un funcționar al Ambasadei României în Italia care ne-a relatat o situație critică cu privire la câțiva muncitori români, cerând o posibilă intervenție imediată. I-am luat, așadar, pe cetățenii români, oferindu-le un prim ajutor și cazându-i undeva în siguranță”, explică reprezentanții sindicatului italian CGIL, citați de publicația locală Cronache Maceratesi.

Conaționalii noștri, care lucrau la societățile agricole deținute de antreprenorul italian, au fost găsiți în condiții igienice deplorabile și aveau chiar și râie, mai precizează sindicaliștii:

„Ulterior, pe lângă furnizarea bunurilor de primă necesitate, constatând condițiile igienico-sanitare deplorabile, condițiile de disconfort extrem și stare fizică de prostrație în care se aflau, au fost însoțiți la un control medical unde au fost diagnosticați cu posibilă scabie și li s-a aplicat tratamentul terapeutic de rigoare.”

Sindicaliștii au dat apoi startul procesului legal pentru tutelarea muncitorilor români și au solicitat ajutorul asociației „On The Road”, care se ocupă cu protejarea victimelor traficului de persoane, pentru a-i introduce în programul lor de protecție.

Mai apoi, sindicatul italian a descoperit alți muncitori exploatați de același antreprenor, unii chiar și în afara provinciei Macerata, toți în aceleași condiții ca și cei dintâi, oferindu-le și lor aceeași asistență.

Lucrătorii români au găsit apoi curajul să denunțe patronul italian, cei care s-au ocupat de investigații fiind carabinierii din Macerata, sub comanda mareșalului Martino Di Biase.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri