Șofer român de TIR rănit grav în Germania, într-un accident cu 4 TIR-uri implicate. Pagubele produse: 70.000 de euro

Un român, aflat la volanul unui TIR înmatriculat în Bistrița-Năsăud a cauzat un grav accident de circulație în Germania. Totul s-a produs pe autostrada A6, implicate fiind 4 TIR-uri. Șoferii a două TIR-uri au ajuns de urgență la spital. Potrivit estimărilor poliției germane, pagubele produse ajung la 70.000 de euro.

Accidentul s-a produs joi dimineața, 8 iulie, pe autostrada A6, în Germania, între localitățile Sinsheim-Steinsfurt și Bad Rappenau. De vină ar fi un șofer român, care se afla la volanul unui TIR înmatriculat în Bistrița-Năsăud.

Potrivit tag24.de, șoferul nu și-a dat seama că în fața sa este o coloană de mașini și a intrat în plin în TIR-ul care se afla în fața sa. Acesta la rândul său a fost împins într-un alt autocamion din față, iar al treilea TIR a fost împins în cel din față. În total, 4 autocamioane au fost implicate în accident.

Șoferul român care a cauzat accidentul a fost grav rănit, echipajele medicale ajunse la fața locului apelând la un elicopter. Șoferul de 36 de ani este internat în spital.

De asemenea, a mai fost rănit și un șofer croat, de 46 de ani, care conducea TIR-ul din fața celui românesc.

Poliția germană estimează că daunele produse în acest accident ajung la 70.000 de euro. În jur de 1.000 de litri de combustibil s-au scurt pe șosea din rezervoarele TIR-urilor avariate. Ore bune traficul pe autostradă a fost blocat total.Vezi mai jos video de la locul accidentului:

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri