venit în Italia în urmă cu circa trei săptămâni pentru a avea grijă de o persoană în vârstă din orașul Livorno, în Toscana, și nu și-a imaginat vreodată că i s-ar putea întâmpla așa ceva, dar, în după-amiaza zilei de joi, 22 iulie, a fost jefuită de doi bărbați în timp ce stătea pe o bancă.
Victima infractorilor a fost Maria Trebuian, relatează ziarul Il Tirreno, o româncă în vârstă de 60 de ani care, pe lângă faptul că va trebui să stea cu mâna în ghips timp de o lună, a rămas fără telefon și, mai rău, fără documentele de identitate.
„Joi după-amiază, așa cum fac adesea, m-am dus să stau pe una din băncile de pe via Francia, acelea care separă cele două străzi și sunt la umbră, sub copaci, pentru a mă odihni la răcoare, având în vedere că este cald și fiind în pauză de la muncă”, a povestit românca noastră pentru sursa citată.
„Eram cu telefonul în mână și mă uitam ce oră este, având poșeta lângă mine, pe bancă, atunci când doi tineri au venit pe un scuter și aveau amândoi căști. Cel mai scund dintre ei s-a apropiat, în timp ce celălalt a rămas la circa 20 de metri distanță de noi. În ciuda faptului că avea cască, aș putea să-l recunosc, fiindcă s-a apropiat mult și i se vedea fața”, a mai spus Maria.
Bărbatul, despre care femeia spune că avea pielea închisă la culoare și nu vorbea bine limba italiană, a abordat-o pe conaționala noastră și i-a cerut indicații spre o anumită stradă.
Maria, nefiind din zonă, nu a știut să-i răspundă și a încercat să se scuze pentru că nu-l putea ajuta, dar, în tot acest timp, bărbatul se gândea doar cum să fugă cu poșeta ei.