O dramă familială s-a petrecut duminică, 29 august, în nordul Italiei, unde un bărbat român în vârstă de 55 de ani, cu domiciliul la Torino, și-a pierdut viața într-un accident rutier care a avut loc pe autostrada A4. La volanul mașinii se afla soția victimei, care se pare că ar fi ațipit pentru o secundă. Femeia a fost transportată la spital, relatează Brescia Today.
Accidentul a avut loc la scurt timp după ora 11:00, pe autostrada A4, între Brescia Est și Desenzano del Garda, în dreptul localității Calcinato (Lombardia). La volanul autoturismului se afla soția bărbatului decedat, o femeie în vârstă de 51 de ani.
Conform celor precizate de presa italiană, conaționala noastră ar fi ațipit pentru o secundă, moment în care a pierdut controlul volanului. Nu au fost implicate alte autovehicule.
Din păcate, pentru pasagerul din dreapta nu a mai fost nimic de făcut, odată ajunși la fața locului salvatorii nu au putut decât să constate decesul bărbatului român.
Porțiunea de autostradă a fost blocată ore în șir, cu peste 15 kilometri coadă de mașini. Între timp, în zonă a avut loc un alt incident, dar cu consecințe mai puțin grave. Traficul a rămas blocat până după-amiaza târziu.