Șofer român de camion în stare critică în Italia după ce picioarele sale au fost zdrobite de propriul camion pe autostradă

Un șofer român din Italia a ajuns în stare foarte gravă la spital, în cursul după-amiezii de joi, 7 octombrie 2021, în urma unui accident petrecut pe autostrada A4, între Vicența Est și Vicența Vest, în direcția spre Veneția.

Din primele informații relatate de televiziunea regională Rete Veneta, reiese că bărbatul român, în vârstă de 60 de ani, s-a oprit ieri cu camionul pe banda de urgență a autostrăzii menționate mai sus cu scopul de a verifica o defecțiune, foarte probabil la frâne.

Conform reconstituirii efectuate de agenții de poliție, conaționalul nostru s-a băgat sub camion pentru a face verificările necesare, dar mijlocul de transport a pornit singur din loc și a trecut astfel peste picioarele șoferului.

Roțile camionului i-au zdrobit, practic, picioarele bărbatului, iar autovehiculul s-a oprit apoi la circa 20 de metri distanță, după ce s-a lovit de parapetul de fier. Din fericire, nu au avut loc alte accidente, mijlocul de transport rămânând pe banda de urgență.

Șoferul român a reușit apoi să sune la 118 pentru a solicita o ambulanță, lucru pe care l-au făcut, între timp, și alți participanți la trafic. La fața locului au intervenit ulterior atât paramedicii cu ambulanța, cât și agenții de la Polstrada.

Potrivit sursei citate, conaționalul nostru a fost transportat la spitalul San Bortolo din Vicența, unde a fost internat urgent în secția Reanimare.

Ulterior, medicii l-au dus în sala de operații, încercând astfel să-i salveze picioarele. Cu toate acestea, șoferul român riscă să-i fie amputate ambele picioare.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri