Suceesul unei românce după 20 de ani în Italia. La 42 de ani s-a întors acasă și a deschis o extraordinara afacere

Sanda Eleonora Cojocaru, o româncă în vârstă de 42 de ani, originară din județul Tulcea, s-a întors în țară în aprilie 2019, după 20 de ani petrecuți în Italia și a deschis un complex turistic în comuna Somova. Conaționala noastră nu a făcut acest drum de întoarcere de una singură, ci împreună cu Roberto, soțul său italian și cu cei doi copii ai lor.

Complexul Turistic Casa Varvara a devenit în scurt timp un punct de atracție pentru turiștii străini. Dar cum a început totul? Publicația LIFE.ro a publicat un interviu cu Sanda Eleonora Cojocaru, în care aceasta povestește cum a ajuns, împreună cu soțul său, să transforme o căsuță veche, sărăcăcioasă, într-un adevărat colț de rai în inima Deltei Dunării.

Sanda a studiat pentru a fi învățătoare, dar salariile mici din România au descurajat-o și, la numai 20 de ani, s-a hotărât să plece în Italia. A ajuns undeva, în apropierea Romei și s-a angajat la o fabrică de mașini de spălat. Acolo l-a cunoscut pe Roberto Paladini, italianul cu care mai târziu s-a căsătorit și cu care are doi copii, un băiat și o fată.

„Eu, în teorie, trebuia să fiu învățătoare, dar salariile erau foarte mici, mai ales pentru visurile unei tinere de 20 de ani. Și am plecat în Italia la muncă, așa cum o făceau foarte mulți români la vremea respectivă. Am avut marele noroc să îmi găsesc un serviciu într-o fabrică producătoare de mașini de spălat, lucram pentru cele mai cunoscute mărci de pe piață. Și Roberto era colegul meu. A fost primul care m-a invitat să mănânc la masa lui”,  a povestit Sanda pentru sursa citată.

Pe Roberto, Sanda l-a invitat deseori în România și italianul s-a îndrăgostit nu numai de frumoasa noastră româncă, ci și de Delta Dunării, de zona Dobrogei în general, unde cei doi au cumpărat o căsuță veche, pescărească, pe care au transformat-o inițial în casa lor de vacanță.

„Ne-am găsit locul în Dobrogea, într-o zonă pe care nici eu nu o știam înainte. Roberto chiar îmi spunea că mare și munte a văzut peste tot în Europa, dar o deltă precum cea din România nicăieri. Sălbăticia ne-a plăcut amândurora. Ecosistemul ne-a uimit. Iar atunci când am venit să vedem locul am rămas uimiți. Ne-am plimbat prin zonă cu mașina, cu barca, pe jos și am descoperit vulpi, păuni, porci mistreți. Ne-a uimit toată bogăția din zonă. Ne-am îndrăgostit iremediabil de Dobrogea”, a mărturisit Sanda.

Despre casa pe care au cumpărat-o în comuna Somova, românca spune că „a fost o casă pe care am găsit-o întâmplător atunci când am explorat zona și de care ne-am îndrăgostit pe loc. O casă cu pereți groși, cu o structură bună și priveliști absolut minunate. Dar o casă care trebuia restaurată, readusă la viață. Și asta am încercat să facem.”

Când fabrica unde Sanda și Roberto lucrau a dat faliment, cei doi s-au hotărât să se mute în România și au pus pe picioare pensiunea „Complexul Turistic Varvara”. S-a născut astfel, dintr-o căsuță mică și sărăcăcioasă, un adevărat colț de rai căutat de turiștii români și străini.

„Inițial nu ne-am gândit deloc la pensiune sau afaceri, am muncit la ea cu gândul că este casa noastră de vacanță. Am recondiționat-o pentru noi. De altfel, acesta a fost și motivul pentru care ne-am făcut și o piscină în curte, pentru copii. Am recondiționat casa în stilul ei original – dușumele și uși din lemn, nu avem aluminiu sau materiale moderne, totul a fost lucrat în lemn și în piatră.”

blank

Între timp, în curtea pensiunii au mai apărut și alte construcții, fiind în total trei vile mari, două mai mici și una medie. Locul s-a transformat într-un adevărat colț de rai, rustic și deosebit de primitor.

„În primul an am avut 70% turiști străini, după care au început să vină și mulți români. Anul trecut am avut tot sezonul ocupat 100%, iar oaspeții au fost cam jumătate străini, jumătate români. Noi suntem o afacere sezonieră – de la mijlocul lunii aprilie, până la început de noiembrie”, a precizat Sanda Eleonora.

A fost greu să-l convingă pe Roberto să se mute în România? „Nu, nu am dus nicio muncă de convingere. Eu nu am avut niciodată ca scop să mă întorc acasă, am vrut mereu să fim împreună. Dar dragostea pentru sălbăticia deltei și pasiunea pentru casele și lucrurile vechi ne-au făcut să ne mutăm aici, în România.”

blank

blank

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri