Microbuz românesc, implicat într-un accident produs în Ungaria. Cinci persoane au murit VIDEO

Un microbuz românesc și mai multe vehicule au fost implicate într-un accident produs pe autostrada M1 din Ungaria marti 19 octombrie. Cinci persoane au murit, iar altele au fost rănite.Presa maghiară relatează că cinci oameni au murit. Este vorba despre două femei și trei bărbați. Accidentul a avut loc la kilometrul 94 al autostrăzii M1, pe direcția Gyor.

Pál Győrfi, purtător de cuvânt al Serviciului Național de Ambulanță, a declarat pentru MTI că mai multe ambulanțe și un elicopter au fost trimise la fața locului.

În afara celor cinci persoane decedate, un alt bărbat în vârstă de 50 de ani a fost transportat la spitalul de ambulanță din Győr cu o leziune la cap, dar într-o stare stabilă, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Sebestyén Margály Varga, purtătorul de cuvânt local al comitetului pentru situații de urgență a confirmat pentru MTI că un microbuz cu numere de înmatriculare românești a intrat într-un camion din spate, iar pasagerii morți provin din microbuz.

Accidentul a avut loc în jurul orei 18:00, iar potrivit martorilor, microbuzul (cel mai probabil de tipul 8+1) are culoarea roșie.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri