Ettore Dall’Armellina, în vârstă de 75 de ani, proprietarul firmei Cide, din Mareno di Piave, provincia Treviso, a fost achitat vineri, 22 octombrie, de acuzația de omor din culpă în cazul decesului lucrătorului român Daniel Alexandru Cojocaru, care și-a pierdut viața în vara anului 2017, în interiorul unui bazin folosit pentru fabricarea vinurilor spumante.
Instanța, prezidată de judecătorul Francesco Sartorio, a hotărât astăzi că angajatorul italian nu este vinovat de moartea conaționalului nostru. Procurorul Francesca Torri ceruse ca Ettore Dall’Armellina să fie pedepsit cu 2 ani de închisoare, informează Treviso Today.
Daniel Alexandru Cojocaru avea 43 de ani și de 17 ani lucra la crama Cide din Mareno di Piave. La data de 24 august 2017, bărbatul se afla la serviciu și a intrat într-un bazin de fermentare a vinului spumant.
Deși bazinul era gol, în interior era o concentrație foarte mare de dioxid de carbon și azot, aerul nociv fiindu-i fatal muncitorului român. Bărbatul a fost găsit întins pe burtă și viața nu i-a mai putut fi salvată.
În urma anchetei a reieșit că nu urmau să fie programate lucrări de întreținere în timpul zilei respective și că bazinul era spălat oricum în mod automat.
Conform celor care au emis sentința de astăzi, Daniel Cojocaru ar fi intrat în bazinul respectiv din proprie inițiativă și fără vreun motiv aparent. În consecință, singurul vinovat de moartea sa ar fi doar el însuși.
În urma românului nostru au rămas o soție îndurerată și doi copii care vor crește fără tată.