Șofer român, erou în Germania: „Polițiștii mi-au mulțumit pentru gestul meu”

Un șofer român de TIR a fost erou vineri de dimineață, 12 noiembrie, pe autostrada A2 din Germania, după ce a fost martorul unui accident. Românul a acordat primul ajutor victimelor și le-a scos din mașină, uimit că ceilalți participant la trafic nici nu opreau, scrie Libertatea.

Constantin Troncotă a povestit cum, fără să vrea, a fost martorul unui accident, dis-de-dimineață, în Germania, și a fost uimit să vadă cum nimeni, în afară de el, nu a oprit să vadă ce se întâmplă.

„Cea mai «frumoasă» și cea mai nesimțită poveste de viață am trăit-o acum o oră. Conduceam pe autostrada A3 din Germania, dinspre Olanda spre Köln. La un moment dat, pe contrasens, accident exact în dreptul meu.

Bineînțeles, la ora asta nu este foarte multă circulație. Am oprit repede camionul pe banda de urgență și am sărit balustrada să văd dacă sunt victime, dacă au nevoie de ajutor. M-am dus la prima mașină unde se aflau două persoane care mi-au spus că sunt bine dar nu știu cum sunt ceilalți din cealaltă mașină.

Român, erou în Germania după salvarea unei femei de la înec. „A fost ca o minune pentru mine”

Am fugit repede la cealaltă mașină. Aici se aflau doi bătrâni, ambii plini de sânge, șoferul fiind leșinat. Din spatele mașinii se vedea mult fum. I-am scos pe amândoi afară din mașină, m-am asigurat că sunt bine și abia atunci mi-am dat seama că telefonul meu îl lăsasem în camion.

Le făceam oamenilor semn să oprească pentru că nu aveam telefon să sun la serviciile de urgență. Și ce credeți? Oamenii nici măcar nu opreau…?????

Într-un final a oprit un șofer de camion. I-am spus să sune repede la serviciile de urgență, în timp ce mi-am dat seama că se poate produce un alt accident. Am fugit repede la camionul meu și am luat o lanternă, atunci am luat și telefonul. M-am dus la aproximativ 100 de metri înaintea accidentului să le fac oamenilor semn să reducă viteza.

La un moment dat au ajuns serviciile de urgență. Am așteptat până și-au făcut treaba, după care le-am spus polițiștilor că trebuie să plec. Polițiștii mi-au mulțumit pentru gestul meu de zici că a fost acolo cineva din familia lor.

Povestea asta nu este o laudă. Am făcut eu multe gesturi frumoase de care voi nici măcar nu știți. Eu vreau să trag un semnal de alarmă!!!!!! Cât de inconștient poți să fii să treci pe lângă un accident fără să te oprești???? Dacă erai tu în locul lor??? Te-ai gândit vreodată la asta? Una peste alta, vreau să vă spun că sufletește mă simt extraordinar. Niciodată nu am trăit un asemenea sentiment”, a scris șoferul român.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri