Tragedie pentru o familie de români din Spania. O tânără şi-a găsit morţi, în casă, părinţii şi fratele

Trei membri ai unei familii au murit în zorii zilei de sâmbătă, 27 noiembrie, în locuinţa lor din Catarroja, Spania, din cauza unei  intoxicaţii cu monoxid de carbon. Victimele sunt doi cetăţeni români, soţ şi soţie şi fiul lor de 18 ani. Vestea a fost dată chiar de fiica celor doi, care a descoperit cumplita tragedie.

Vecinii şi prietenii acestei familii de români, povestesc că ei locuiau în Catarroja de aproximativ 20 de ani, potrivit EFE. Conform publicației spaniole La Razon, autorităţile au fost anunţate, sâmbătă, în jurul orei 02:30, când fiica celor doi care s-a întors acasă.

Pompierii s-au deplasat imediat la casa situată în Plaza de la Región, dar din păcate era prea târziu. Cele trei persoane şi animalele lor de companie, un câine şi o pisică, nu au mai putut fi salvate, fiind deja decedaţi din cauza intoxicaţiei cu monoxid de carbon.
Din primele informaţii, fumul gros s-ar fi format din cauza unei arderi necorespunzătoare a sobei. Vecinii au povestit că românul lucra ca mecanic, iar soţia sa era menajeră, şi că familia nu se baza pe ajutor social din partea municipalităţii.

În localitatea Catarroja a fost declarat doliu local pentru ziua de duminică, iar steagurile vor fi coborâte în bernă pentru toată ziua. Familia de români locuia în localitate de aproape 20 de ani, și toți cei care i-au cunoscut s-au declarat „îndurerați în urma acestei tragedii care a lovit o familie foarte cunoscută și apreciată de mulți localnici”.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri