Pacientul zero din Italia, testat pozitiv cu noua variantă a coronavirusului Omicron, a sosit din Africa de Sud în Peninsulă pe 11 noiembrie. Bărbatul a aterizat cu avionul pe aeroportul din Fiumicino și a mers acasă, unde și-a infectat toată familia.
Din fericire, starea de sănătate a tututor celor șase membri ai familiei, cu vârste între 8 și 81 de ani – patru adulți, toți vaccinați, și doi copii – este bună, transmite ANSA.
“Situația este sub control. Sunt bucuros că am fost vaccinat, a funcționat excelent în cazul nostru, având în vedere simptomele ușoare, ale mele și ale familiei mele”, spune Ferdinando Russo, pacientul zero al variantei Omicron.Între timp, toți cei 133 de pasageri ai zborului din Africa de Sud, care a aterizat la Fiumicino pe 11 noiembrie, au fost testați, urmând ca secvențierea să fie făcută la Institutul Spallanzani, pentru a verifica alte cazuri de infectare cu varianta Omicron.
Pacientul zero a aterizat pe aeroportul Fiumicino, venind din Mozambic, pe 11 noiembrie. La momentul plecării nu avea simptome și era negativ la Covid.
După ce a ajuns pe aeroport, a plecat acasă pentru a petrece câteva zile cu familia în Caserta, unde locuiește cu soția, socrii și cei doi copii. Pe 15 noiembrie, a plecat cu avionul – relatează La Repubblica – de la aeroportul Capodichino (Napoli) la Milano, pentru a fi supus unui control medical programat de compania sa. Prin urmare, ar fi trebuit să se întoarcă în Mozambic.
Pe 16 noiembrie – după o noapte petrecută într-un hotel din capitala lombardă – a mers la unitatea sanitară, unde a fost supus unui test Covid. În aceeași zi, a plecat din Milano spre Fiumicino, unde ar fi trebuit să se îmbarce pentru a se întoarce în Africa. Doar că, în timpul călătoriei, este informat că a fost testat pozitiv. Bărbatul infectat cu varianta Omicron „nu a avut contact cu alte persoane, nici la locul de muncă, nici în afara acestuia”, potrivit unor surse din Departamentul de Asistență Socială a Regiunii Lombardia.
Pacientul zero și familia sa sunt izolați și monitorizați foarte atent de medici și autoritățile sanitare.
Primul caz de infectare cu varianta Omicron în Italia a fost confirmat sâmbătă, 27noiembrie, potrivit Institutului Superior de Sănătate, din subordinea guvernului italian.
Tot sâmbătă, Germania a confirmat primele două cazuri de infectare cu noua tulpină la persoane care au venit din Africa de Sud. Alte cazuri sunt în Belgia și Israel.
Duminică au fost confirmate cele 13 cazuri de infectare cu tulpina Omicron în Olanda, iar seara au fost găsite două cazuri în Danemarca şi două în Australia.