Tragedie în Hunedoara: Un mort și trei răniți în urma impactului violent dintre un TIR și un autoturism

Un bărbat, de 35 de ani, din Timişoara, a murit, iar alte trei persoane, între care doi copii de cinci şi şapte ani, au fost rănite într-un accident de circulaţie care a avut loc marţi pe DN 68, la intrare în localitatea Sarmizegetusa. Maşina în care se aflau victimele s-a lovit frontal de un TIR, scrie Agerpres.

Din primele cercetări, poliţiştii au constatat că, în condiţiile unui carosabil umed, bărbatul de 35 de ani a pierdut controlul direcţiei de mers într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta şi a intrat în coliziune frontală cu autotrenul condus de un tânăr de 29 de ani, din judeţul Gorj.

„În urma acestui eveniment rutier a rezultat decesul conducătorului auto şi rănirea unei femei în vârstă de 39 de ani şi a doi minori în vârstă de 7 şi 5 ani, aflaţi în calitate de pasageri ai autoturismului. Victimele au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale”, a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Carla Strujan.

În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.Traficul rutier la locul accidentului a fost restricţionat temporar pentru efectuarea cercetărilor necesare.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri