Un român din Italia și-a denunțat soșia pentru că fura bani de la bătrâna pe care o îngrijea. Amândoi au ajuns la închisoare

O îngrijitoare română, în vârstă de 41 de ani, împreună cu soțul ei, în vârstă de 47 de ani, au fost condamnați de judecătorii din Pesaro, regiunea Marche din Italia, la câte doi ani de închisoare.

Cei doi români, rezidenți în Vallefoglia, au fost trimis în judecată pentru un caz de furt și folosire ilegală a cardurilor.

Conform rechizitoriului, românca lucra ca îngrijitoare în casa unei pensionare. Într-o zi, românca a luat cardul femeii și s-a dus să retragă bani de la bancomat. Apoi, s-ar fi dus la soțul ei, i-ar fi dat suma de 500 de euro în numerar și a dus cardul pensionarei înapoi.

Și-a denunțat soția că fura bani de la bătrâna

Însă, până să ajungă cardul înapoi la bătrână, a fost deja raportat ca dispărut. Soțul badantei române s-a prezentat spontan carabinierilor de la Montecchio și și-a denunțat soția, apoi a ajuns în judecată sub acuzația de primire de bunuri furate. Femeia a fost acuzată de furt.

Se pare că românul a mai fost deja condamnat anterior pentru fapte similare. În timp ce pentru româncă s-a luat în vedere împrejurarea agravantă de a fi profitat de faptul că este îngrijitoarea victimei.

Cuplul de români a fost apărat de avocatul Marco Defendini. În urma procesului, cu procedură rapidă, bărbatul a fost condamnat la doi ani de închisoare. Aceeași pedeapsă de doi ani a fost dată și pentru badanta româncă, acuzată de furt și folosire ilegală a cardului de credit.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri