O întâmplare neobișnuită a avut loc la Milano în aceste zile, când a fost găsit pe o stradă, în preajma unui depozit de materiale reciclabile, un deget de bărbat. Descoperirea a fost făcută de un agent de pază care a anunțat autoritățile, relatează Blitz Quotidiano.
Agentul de pază de la depozitul din Piazzale delle Milizie a observat cum un bărbat scotocea printre frunzele uscate din fața gardului. Curios, s-a dus la el și l-a întrebat ce caută acolo. Atunci bărbatul i-a răspuns fără ezitare: „Degetul unui prieten.”
Degetul a fost găsit în cele din urmă de agentul de pază, iar vineri, 28 ianuarie, după ce au verificat amprentele din baza de date, polițiștii au transmis că degetul aparține unui cetățean român de 32 de ani, cercetat în mai multe dosare de furt.
Au fost verificate imaginile de pe camerele de supraveghere și anchetatorii au constatat astfel că, în seara dinainte, doi indivizi au încercat să sară gardul respectiv fugind de un paznic. Unul din ei și-a prins degetul într-o bară metalică a gardului, din cauza inelului.
Bărbatul a rămas agățat în gard practic și, din cauza greutății corpului, degetul inelar i-a rămas la fața locului, iar el a fugit pentru a nu fi prins.
În imaginile video se poate vedea cum a doua zi, o altă mașină, cu doi bărbați la bord, a oprit în același punct. De data aceasta unul a rămas la volan în timp ce celălalt a început căutările, care au durat puţin, deoarece a intervenit agentul de pază. Cei doi s-au îndepărtat la bordul autoturismului, înainte de sosirea carabinierilor.
Nu a fost însă depusă nicio plângere pentru vreo tentativă de furt, dar autoritățile continuă cercetările în acest caz.