„În jurul orei 11,58, ISU Cluj a fost alertat pentru a interveni la un accident auto produs între un autoturism şi un autotren la urcarea pe A3 dinspre sensul giratoriu Nădăşel către Gilău. Au fost anunţate trei victime, dintre care două încarcerate. În autoturism se afla o familie din Buzău: şoferul era un bărbat de 29 de ani, pe scaunul din dreapta se afla verişoara lui, iar pe bancheta din spate stătea fiul acesteia. La un moment dat, conducătorul auto a intrat pur şi simplu pe contrasens. S-a izbit de un TIR condus de un ucrainean.
Circulaţia a fost blocată pe ambele sensuri. S-a intervenit cu două autospeciale de descarcerare, un echipaj SMURD şi două ambulanţe SAJ”, a anunţat, iniţial, ISU Cluj.
Ulterior, o femeie a fost declarată decedată. „O persoană de sex feminin a fost declarată decedată după extragerea din autoturism, iar un bărbat a fost în stop cardiorespirator – s-au făcut manevre de resuscitare și a fost stabilizat, fiind transportat la spital. A treia persoană rănită este un minor, conştient, i s-au acordat îngrijiri medicale”, a completat ISU Cluj, potrivit Agerpres.
Încă nu se ştie cum a ajuns şoferul de 29 de ani pe banda greşită. Se ia în calcul inclusiv vizibilitatea redusă pentru că în momentul accidentului judeţul Cluj se afla sub cod galben de ceaţă. Conducătorul camionului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.