Poliția Locală din Modena a descoperit o falsă cooperativă de intermediere a forței de muncă în sectorul casnic, care oferea în mod ilegal servicii de îngrijire la domiciliu. Îngrijitoarele nu beneficiau de un contract de muncă, iar în unele cazuri salariul negociat nu a fost primit în totalitate, relatează Modena Today.
Așa-zisa cooperativă era condusă de o femeie în vârstă de 55 de ani, originară din Campania, dar cu domiciliul în Bologna. Acțiunile sale, care s-au derulat pe parcursul mai multor luni, au implicat o sută de familii și aproximativ 40 de lucrătoare.
Conduita falsei cooperative, care era de fapt o asociație, dar în numele căreia figura formula de „cooperativă”, probabil cu scopuri înșelătoare, a fost semnalată Poliției Locale de către alți operatori din sector și de unii cetățeni.
Agenții de la Unitatea Anti-Evaziune și Fiscalitate Locală (Nat) au demarat apoi cercetările, descoperind în primul rând că asociația nu era prezentă în registrul național al agențiilor de ocupare a forței de muncă, listă gestionată de Agenția Națională pentru Politici Active de Muncă (Anpal) care atestă autorizația de a funcționa în mod legitim pe piață și constituie protecție pentru cetățeni.
Pe site-ul web al falsei cooperative se făcea însă reclamă la servicii medicale și de asistență sanitară, în ciuda lipsei angajaților de specialitate și se prezenta o listă de prețuri pentru servicii care erau mai mici decât minimul stabilit de contractul național pentru categorie.
Autoritățile au constatat că pe câștigul de 132.000 de euro, facturat în a doua jumătate a anului 2021 de asociație, nu fusese prezentată declarația fiscală și TVA-ul aferent de 6.500 euro nu fusese plătit către stat. În primele șase luni ale anului 2022 au fost însă emise 74 de facturi electronice, al căror cuantum este în curs de examinare de către Agenția de Venituri (Agenzia delle entrate) Modena; nici în acest caz nu s-au efectuat plățile trimestriale de TVA.
Nat-ul Poliției Locale a mai constatat că îngrijitoarele trimise familiilor cărora li s-a cerut un avans trimestrial pentru serviciu, nu aveau un contract de muncă și în consecință falsa cooperativă este cercetată și pentru evaziune fiscală. În plus, nu toate îngrijitoarele au primit remunerația convenită și, în unele cazuri, nici serviciile către familii nu au fost efectuate integral.
Falsa cooperativă, implicată între timp în investigațiile de mai sus, și-a închis biroul din Modena și s-a mutat în altă provincie.
Polițiștii locali au transmis cele constatate la „Agenzia delle Entrate”, agenția fiscală a administrației publice italiene care îndeplinește funcții legate de evaluările și controalele fiscale și gestionarea impozitelor. Inspectoratul Teritorial de Muncă va investiga în schimb aspectele rezultate din situația contractuală a îngrijitoarelor.