Șofer român care s-a răsturnat cu camionul în Italia, arestat pentru contrabandă cu țigări. Transporta marfă de trei milioane de euro

Un șofer român de camion în vârstă de 36 de ani a fost arestat în Italia pentru contrabandă cu țigări după ce a fost implicat într-un accident rutier în Castelmassa, provincia Rovigo din Veneto.

Potrivit celor relatate de ziarul Il Gazzettino, incidentul s-a petrecut marți, 16 iulie 2024, când camionul său s-a răsturnat pe marginea drumului, dezvăluind astfel un transport ilegal masiv.După accident, carabinierii din Castelmassa, împreună cu pompierii din Rovigo, au intervenit pentru a acorda primul ajutor șoferului român și pentru a efectua verificările necesare.

În timpul investigațiilor de după accident, carabinierii au descoperit că în camion se aflau nu mai puțin de 600.000 de pachete de țigări de contrabandă, în valoare totală de trei milioane de euro.

În ciuda documentului de transport prezentat de șofer, care indica că transporta doar articole de papetărie, carabinierii au recunoscut imediat pachetele datorită culorilor distinctive roșu, alb și negru.

Conaționalul nostru, care a fost transportat la urgențe în localitatea Trecenta pentru îngrijiri medicale, a fost ulterior arestat pentru contrabandă.

Parchetul a solicitat validarea arestului și aplicarea unei măsuri preventive prin procedură de urgență.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri