Un accident grav s-a petrecut miercuri dis-de-dimineață pe DN76, în Bihor, la ieșirea din Drăgănești, unde două autoturisme și un TIR au intrat în coliziune. Dintre cele șapte persoane aflate în autovehicule, șase au fost rănite și duse la spital. Din primele informații, se pare că niciuna nu a suferit răni care să-i pună viața în pericol.
„Miercuri, 11 septembrie a.c., la ora 06.46, polițiștii din Bihor au fost sesizați, în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor prin S.N.U.A.U. 112 că, pe D.N.76, la ieșirea din localitatea Drăgănești, județul Bihor, s-a produs un accident rutier, în care au fost implicate trei vehicule, respectiv un autotren și două autoturisme”, a transmis Poliția Bihor printr-un comunicat.
Toți cei trei șoferi au fost testați pentru consumul de alcool, iar rezultatele au fost negative. „Momentan, traficul rutier se desfășoară alternativ, pe o bandă, fiind dirijat de polițiștii rutieri. Polițiștii rutieri urmează să efectueze cercetarea la fața locului, pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier”, se mai arată în informarea IPJ, semnată de comisar șef Alina Fărcuța. De asemenea, reprezentanții ISU Crișana spun că, în urma apelului 112, au fost trimise la fața locului două echipaje de pompieri militari din cadrul Secției Beiuș, cu o autospecială de intervenție și cu o ambulanță SMURD tip B2, echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Bihor, cu ambulanța tip C1 și 4 echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ).
„Echipajele SMURD și SAJ au procedat la evaluarea de specialitate a celor șapte persoane implicate în accident și la acordarea îngrijirilor medicale persoanelor rănite, șase dintre acestea fiind transportate ulterior la spital, iar echipajul care încadrează autospeciala de stingere a acționat pentru asigurarea normelor de prevenire a incendiilor la locul producerii evenimentului”, se arată în informarea trimisă de lt. col. Camelia Roșca.
Imaginile surprinse la fața locului și transmise de ISU arată că cel puțin cele două autoturisme au fost grav avariate în impact.