Șoferul român de TIR amendat cu 52.000 de euro în Germania a condus peste 11.600 km în 28 de zile, prin cinci țări

Pe 30 septembrie, un șofer român de TIR a primit o amendă de 52.000 de euro în Germania, pentru mai multe încălcări ale timpilor de condus și de odihnă. Sancțiunea poate fi contestată, dar românul a fost obligat să achite pe loc 6.500 de euro.
Administratorii unuia dintre cele mai urmărite grupuri de Facebook dedicate traficului de camioane și accidentelor cu camioane din Germania, LKW – Unfälle und Kontrollen, au cerut autorităților germane mai multe explicații despre amenda primită de român și au publicat apoi detalii despre sancțiune.

„În ultimele 28 de zile, la șoferul amendat au fost depistate diverse depășiri ale timpului de conducere. Timpii de conducere au fost adesea mai mari de 24 de ore”, e o parte din răspunsul autorităților germane.

„De exemplu, un tur a durat în jur de 34 de ore, cu doar două pauze de maxim două ore. În total, șoferul parcurse peste 11.600 de kilometri în Polonia, Germania, Belgia, Franța și Spania în perioada 02.09.2024 – 30.09.2024”, se mai arată în răspunsul primit de la Biroul de presă al Poliției Brandenburg – PD Nord. Se mai precizează că suma de 52.000 de euro e rezultatul unui calcul brut, dar amenzile specifice încă trebuie investigate în cadrul unei evaluări detaliate. Iniţial, la faţa locului a fost perceput un depozit de 6.500 de euro.

Românul a fost verificat de poliția din Brandenburg, care a organizat un punct de control în parcarea Krämerforst de pe A10, începând cu ora 8 dimineața, luni, 30 septembrie. După verificări, șoferul a fost obligată să meargă să se odihnească. Legislația prevede că timpul maxim de condus într-o zi de 24 de ore este de 9 ore. De două ori pe săptămână acesta poate fi de 10 ore.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri