Badanta româncă Anca Egorov, denumită de presa italiană „vânătoare de moșteniri”, a fost condamnată în Italia și i-a fost confiscată toată averea din România, constând în peste 6.000 de metri pătrați de teren, clădiri asociate și un pachet acțiuni de la o companie petrolieră română.
Condamnarea a avut loc în luna iulie 2024, după ce Egorov a fost găsită vinovată de fraudă și spălare de bani, fiind acuzată că a exploatat-o pe pensionara italiancă Giuseppina Marcovecchio , care a fost convinsă să se mute în România sub pretextul că ar putea găsi liniștea acolo după moartea soțului său.
Egorov a manipulat-o pe Marcovecchio timp de opt ani, reușind să se îmbogățească cu peste 317.000 de euro, incluzând o casă și fonduri pe care le-a folosit pentru a deschide o tutungerie în localitatea Santo Stefano Belbo.
Potrivit ziarului La Stampa, sentința a fost pronunțată de judecătorul Matteo Bertelli Motta, care a impus o pedeapsă de cinci ani și șase luni de închisoare, împreună cu o amendă de 15.000 de euro și o despăgubire provizorie de 300.000 de euro pentru bătrâna din Italia.
După condamnarea badantei românce, Ministerul Justiției din Italia a inițiat proceduri internaționale pentru confiscarea bunurilor din România, având ca scop recuperarea averii pensionarei, asistența fiind asigurată de avocatul Pierpaolo Berardi.
Tribunalul din Asti a trimis o cerere către tribunalul superior din Tulcea, orașul natal al lui Egorov, care a aprobat confiscarea bunurilor, argumentând că „în acest caz nu există motive pentru a refuza recunoașterea sau executarea măsurii de înghețare” a bunurilor.
Astfel, au fost identificate trei loturi de teren în localitatea Trestenic, comuna Nalbant, și un pachet minor de acțiuni la o companie lider în producția de petrol și gaz din Europa de sud-est.
Parchetul estimează că valoarea totală a bunurilor confiscate ar putea ajunge la 82.000 de euro, sumă ce se adaugă celor 66.000 de euro deja confiscate în Italia de către Garda Financiară din această țară, care se referă la valoarea a două imobile deținute de Egorov.
Această confiscare ar putea permite recuperarea parțială a averii pierdute de pensionară, mai precizează sursa citată.
Giuseppina Marcovecchio, acum mai liniștită, a rememorat în instanță cei opt ani de „exil” în România, descriind cum a fost tratată în diverse locații, inclusiv într-un cămin de bătrâni, și cum a fost lăsată singură de multe ori acasă la mama badantei.
„Acolo se simțea bine, familia mea o ducea mereu la plimbare”, a spus Egorov în apărarea sa, încercând să justifice situația.