Cum să te lasi de fumat?

Renuntarea la fumat iti este accesibila inclusiv tie. Nu uita ca in fiecare an sunt mii de fumatori care se lasa de acest viciu.  Poate ca te intrebi cum de reusesc altii, in timp ce tie ti se pare imposibil. Daca te bazezi pe faptul ca trebuie sa te simti pregatit pentru a te lasa de fumat, risti sa nu ajungi sa te lasi niciodata. Inclusiv oamenii care se simt pregatiti in momentul in care decid ca a venit timpul sa renunte la nicotina, se reintorc la fumat inainte sa treaca un an. 

Statisticile sustin ca aproximativ 7% dintre cei care se lasa fara sprijin fumeaza pana la sfarsitul primului an in care renunta la fumat. Cu autoeducatie si o sursa solida de suport, rata succesului creste foarte mult. Pentru a-ti creste dorinta si motivatia pentru a reusi, trebuie sa inveti ce implica renuntarea la tigara. Descopera ce poti face pentru a te pregati si ce anume au facut sau fac altii pentru a reusi. Sistarea fumatului nu se intampla accidental 

Se spune ca puterea este reprezentata de cunoastere si, cu siguranta, exista un mare adevar in spatele acestor cuvinte. In privinta fumatului, cu cat inveti mai multe despre tigara, cu atat devii mai puternic. Aceasta putere te ajuta sa te autocontrolezi in momentul in care au trecut 10 zile de cand te-ai lasat de fumat si esti in stare sa faci orice pentru o tigara.


Cum sa incepi?

 

  • Stabileste-ti motivatiile!
  • Aduna cat mai multe informatii legate de renuntarea la fumat. Invata din experienta celor care s-au lasat!
  • Vei fi rasplatit cu o motivatie si o dorinta in calea carora nu va rezista nici un obstacol.
  • Nu mai sta pe ganduri! Cu fiecare secunda amanata, plamanii tai si intregul tau organism au de suferit!

Aminteste-ti ca poti face acest lucru foarte bine. Aceia care s-au lasat deja nu au recurs la nici un fel de scamatorie pe care tu n-o cunosti! 

Uita-te peste motivele care te-ar putea determina sa te lasi de fumat

  • vei trai mai mult, iar calitatea vietii va fi sporita;
  • diminuezi riscurile dezvoltarii unei afectiuni cardiovasculare, unui cancer sau atac vascular cerebral;
  • ii vei ajuta pe cei dragi din jurul tau, prin faptul ca nu mai vei polua aerul pe care ei il respira;
  • vei avea mai multa energie si pofta de viata;
  • vei avea mai multi bani pe care ii poti cheltui intr-un mod mai util decat aruncarea lor pe tigari;

Apuca-te de scris! 

Un jurnal al renuntarii la tigara este un instrument de nepretuit. Dorinta de a te lasa poate prinde mai multa greutate si putere, in momentul in care notezi in jurnal motivele ce te-au determinat sa faci acest mare pas. Foloseste-l si pentru a-ti raspune la mai multe intrebari:

  • Daca te-ai fi lasat mai devreme de fumat, ce s-ar fi schimbat in viata ta din prezent?
  • Ce imbunatatiri si schimbari poti face?
  • Care va fi momentul de care te temi cel mai tare si cum planuiesti sa-i faci fata?
  • Ce poti face pentru a schimba mediul de la serviciu/acasa unde se fumeaza excesiv?
  • Ce-ti place la fumat?
  • Ce detesti la adictia ta?
  • Pe cine poti conta ca te va sprijini pe noua cale aleasa?
  • Care sunt beneficiile pe care le intrezaresti la orizont?

Stabileste-ti data in care te lasi de fumat

  • Fixeaza-ti data cat mai aproape. Daca intarzii cu stabilirea unei zile clare in care nu vei mai pune tigara in gura, risti sa-ti pierzi entuziasmul!
  • Alege o perioada in care poti sti ca nu vei avea de facut fata multor factori stresori!
  • Fixeaza-ti un program bine pus la punct in primele zile. Acestea sunt cele mai grele si, daca nu ai de indeplinit multe responsabilitati, ar fi bine sa-ti alegi fie cateva zile libere, fie zile mai incarcate in care sa stii ca datorita programului nu vei avea timp sa te gandesti la tigara.

In primele zile, unele persoane prefera sa fie supraincarcate si sa faca absolut in fiecare minut cate ceva. Altele prefera sa doarma. Este o decizie care apartine fiecaruia, dar fii pregatit sa faci orice ai nevoie pentru a te simti cat mai confortabil. Daca acest lucru se rezuma la “a zacea” cateva zile in pat, nu mai oscila! Simptomele adictiei, resimtite in primele zile, sunt intense, dar de scurta durata. Nu lasa procesul revenirii la o viata normala sa te sperie! Renuntatul la fumat se poate face, iar tu vei iubi persoana care vei deveni fara lanturile adictiei imprejurul tau! 

Ce-ar mai fi de facut?

  • anunta-ti prietenii si familia ca intentionezi sa te lasi de fumat si roaga-i sa te ajute;
  • scrie o lista cu motivele care te-au determinat sa ajungi la aceasta decizie; oricand te simti tentat sa-ti aprinzi o tigara, cauta lista si citeste-o cu mare atentie;
  • arunca toate tigarile, brichetele si scrumierele din casa si din masina; daca partenerul tau fumeaza roaga-l sa-si aprinda tigara departe de casa, de masina si de tine;
  • pentru a nu te ingrasa, mananca fructe, legume si cereale integrale; nu uita nici de sport;
  • organismul tau va absorbi mai multa cafeina decat de obicei in primele saptamani in care te lasi; este bine sa renunti la cafea in prima luna sau procedeaza astfel incat sa previi anxietatea si lipsa somnului – stari generate de o mare cantitate de cafeina;
  • recompenseaza-te cu banii pe care ii economisesti; orice efort merita rasplatit;
  • daca fumezi o tigara pentru ca nu mai rezisti nu inseamna ca nu te poti lasa in continuare; ai pierdut o batalie, nu intreg razboiul.

 

 

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri