În programul depus la Parlament în care și-a sintetizat prioritățile pentru următorul an, Guvernul condus de Dacian Cioloș a depus un capitol distinct care se referă la Românii de Pretutindeni. Chiar dacă acest program este doar o acurtă descriere care urmează să fie detaliată în viitorul apropiat, tinerețe și CV-ul impresionat al noului ministru delegat pentru relația cu românii de pretutindeni, Dan Stoenescu, ne face să sperăm că în sfârșit acest domeniu va deveni mult mai important pentru guvernanții români.
Vezi mai jos capitolul referitor la Românii de Pretutindeni depus în Parlament, parte a liniilor directoare ale programului de guvernare.
Linii principale de acțiune în domeniul relațiilor cu Românii de pretutindeni
– Apărarea drepturilor, libertăţilor şi demnităţii românilor, astfel încât comunităţile/minorităţile româneşti să beneficieze de un tratament egal şi nediscriminatoriu din partea autorităţilor statului de reşedinţă, precum şi de toate drepturile ce decurg din calitatea de cetăţean european în ceea ce priveşte românii stabiliţi în state membre ale Uniunii Europene.
– Menţinerea identităţii culturale şi lingvistice prin dezvoltarea şi consolidarea programului guvernamental „Limbă, cultură şi civilizaţie românească”, prin intensificarea activităţii de promovare a patrimoniului cultural, dar şi prin susţinerea activităţilor spirituale, sociale şi educaţionale, precum renovarea, conservarea şi dotarea lăcaşurilor de cult aflate în statele de reşedinţă ale comunităţilor româneşti.
– Susţinerea procesului de integrare, prin facilitarea contactului cu autorităţile locale şi centrale din statele de reşedinţă, prin încurajarea şi facilitarea participării românilor la deciziile politice locale şi prin realizarea de demersuri pentru integrarea fără restricţii a tinerilor români în procesul educaţional, inclusiv la nivel privat.
– Promovarea imaginii României şi a intereselor românilor peste hotare prin susţinerea mass-media române şi prin intensificarea dialogului cu actori precum: Institutul Cultural Român şi reţeaua sa externă, autorităţile române şi personalităţile româneşti care trăiesc peste hotare, universităţi, administraţii locale, edituri şi publicaţii de referinţă, biblioteci consacrate, tineri şi studenţi. În baza Legii nr. 299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, se va urmări organizarea, sub egida Parlamentului, a Congresului Românilor de Pretutindeni și a alegerii Consiliului Românilor de Pretutindeni. – Facilitarea menținerii legăturilor cu familiile din România prin: reducerea taxelor consulare și a costurilor administrative, facilitarea transportului, a coletăriei și a transferului de bani.