O explozie foarte puternică, generată de un atac terorist, a avut loc în această după-amiază într-o staţie de metrou din Istanbul, cel puţin o persoană murind, iar numeroase altele fiind rănite, autorităţile anunţând inițial că este vorba de un accident, relatează site-ul agenţiei Reuters.
După puțin timp autoritățile turce au revenit și au anunțat că a fost vorba despre un atac terorist în urma căruia a fosr detonată o bombă! Potrivit postului Haberturk, explozia a avut loc în staţia de metrou Bayrampasa, situată în partea europeană a oraşului Istanbul. Un oficial municipal a declarat că circulaţia trenurilor de metrou a fost suspendată în urma unei explozii de amploare.
Tot astăzi în Bulgaria “Un dispozitiv exploziv a fost descoperit într-o furgonetă”, a declarat purtătorul de cuvânt al aeroportului din Sofia, Daniela Veleva. Terminalul 1 al aeroportului a fost evacuat și închis după ce a fost descoperit dispozitivul exploziv, a precizat Ministerul de Interne bulgar.
Potrivit BTA, o persoană a anunțat la numărul european de urgență că este posibil ca un dispozitiv exploziv să fie amplasat într-un minibus cu număr de înmatriculare străin, aflat în parcarea de la terminalul 1 al aeroportului. Mai multe echipe ale Unității specializate pentru combaterea terorismului au fost trimise la fața locului pentru a verifica zona.
Vezi mai jos un filmuleț de la locul atentatului din Istambul