Un manual de clasa a IV-a îi îndeamnă pe băieți să își bată colegele

O mamă a semnalat zilele trecute pe facebook încă o prostie pe care copii de școală generală sunt obligați să o citească în manualele școlare. Este vorba de un manual de română de clasa a IV-a în care apare o poveste care îi îndeamnă pe băieți să bată fetele dacă acestea îi jignesc.

Povestea relatează o întâmplare între trei elevi. Un băiat îi pune piedică unei fetiţe, iar copila îi spune că este obraznic. Pentru că nu acceptă astfel de insulte, băiatul decide să o tragă de păr pe fetiţă. În cele din urmă apare un al treilea băiat care îl ia la rost pe agresor, dar după ce află povestea, în loc să-i ia apărarea fetiţei, îl felicită pe agresor.

„Este o lecție din manualul de română din clasa a IV-a. Foarte frumos îi educăm, mai ales băieții. Sunt curioasă dacă acest autor a avut cumva vreo fetiță …… eu sunt convinsă că nu!!!!!!”, spune Adriana Radu pe Facebook.

Ba mai mult, în imaginea care ilustrează compunerea gestul agresorului este aprobat de un adult, care îl ia în braţe, în timp ce fetiţa fuge plângând.

VEZI POVESTEA DIN MANUAL MAI JOS:

Onoarea mai presus…

Mircea Sântimbreanu

Îl invidiez pe Goguţă pentru caracterul său cutezător şi generos, dar, mai ales, pentru cavalerismul său. „Onoarea mai presus de orice!” este deviza sa care scapără în ochii lui înflăcăraţi. Nu acceptă nici cea mai mică abatere de la legile onoarei.

Acum freamătă. De undeva, de la etaj a auzit un plâns întretăiat. „O victimă?” Din două salturi şi a ajuns acolo.

Ghemuită, cu nasul pe o policioară a colţului viu, plânge o fetiţă. Pare o salcie plângătoare, răsărită dintr-un ghiveci.

– De ce plângi? O întreabă cu voce tunătoare cavalerul.

– M-a bă-tut un bă-iat, răspunde fetiţa sughiţând ca pentru a despărţi cuvintele în silabe.

– Cine? Care a îndrăznit?

– Uite-l, arată fetiţa către un băiat cu tricou marinăresc.

Goguţă o ia de mână şi amândoi se îndreaptă spre agresor.

– Ascultă, huliganule, de ce ai lovit această fetiţă? Nu vezi ce slabă e?

– Eu? Am lovit-o eu? Am îmbrâncit-o aşa…în glumă. Dar şi ea mi-a zis „obraznicule”.

Fata explică:

– El mi-a pus piedică. Am căzut. Atunci i-am zis „obraznicule”, iar el a început să mă tragă de coade.

Cavalerul rămâne o clipă pe gânduri, cumpănind în tăcere. Apoi strigă către fetiţă:

– Carevasăzică l-ai făcut „obraznic”? Cum îţi permiţi tu, o musculiţă, să insulţi un băiat? Bine ţi-a făcut! Dispari din faţa mea!

Şi, în timp ce „musculiţa” fugea pe scări, Goguţă îl bătea pe umăr pe marinar, cavalereşte:

– Uite ce e, amice. Te rog să mă ierţi. Credeam că ai bătut-o fără motiv. Dar dacă te-a jignit, sunt de acord. Asta e o chestiune de onoare.

onoare

Related Articles

1 COMMENT

  1. Textul este scos din context. Cititi textul integral mai jos si poate intelegeti stilul peiorativ al autorului.

    Culmea e ca a avut o fetita (asta ca sa-i raspund doamnei Adriana) si chiar si o nevasta si a scris sute de povestiri cu talc. Dar daca voi parintii nu ati citit normal ca va luati dupa o inculta revoltata si isterizati Facebook-ul.

    Nu autorul este cauza problemei ci imbecilii care editeaza manuale cu texte scoase din context.

    Aici gasiti si explicatia unor oameni care chiar l-au citit pe unchiul meu si care s-au gandit sa ii sara in aparare.

    http://m.b1.ro/stiri/eveniment/onoarea-lui-goguta-mai-presus-de-orice-manualul-de-romana-din-clasa-a-iv-a-promoveaza-cavalerismul-in-sens-peiorativ-foto-134580.html

    Textul integral: http://e-povesti.ro/povesti/cavalerul_dreptatii/

Comments are closed.

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri