Cu doar o zi înainte ca CCR să dea decizia în privința mai multor excepţii de neconstituţionalitate privind incriminarea abuzului în serviciu, Traian Băsescu a ieșit la atac la adresa șefei DNA, Laura Codruța Kovesi. Șefa DNA ar vrea ca CCR să nu declare neconstituțională această speță, în timp ce fostul președinte vrea exact opusul. Unul dintre motive, care a fost prezentat de presa din România, ar fi acela că Elena Udrea e acuzată de abuz în serviciu în dosarele instrumentate de DNA, astfel că dacă CCR ar da un verdict de neconstituționalitate, fosta consilieră a lui Băsescu ar scăpa basma curată.
”Prin comportamentul doamnei Kovesi separația puterilor în stat se face praf. Această doamnă își permite să facă presiuni pe CCR, pe politicieni, să dea sfaturi la politicieni, în loc să-și vadă de treaba ei.
Cred că s-a sărit calul și mi se pare tot mai important ca factorii de zgomot din Justiție să înțeleagă că dacă vor să fie respectați de politicieni, trebuie să respecte legea. Acum, la noi nu se mai respectă legea, nici măcar convențiile pe care România le-a ratificat.
La noi nu se mai respectă legea. Dacă dânsa nu ar ataca, nu ar ataca-o nimeni. Ea e pe funcție și e în rigorile funcției. A depășit linia de câtea ori și pentru mine a fost un șoc. DNA a fost instituție de spectacol.
E o mincinoasă! ”, a concluzionat Traian Băsescu pentru postul B1 TV, în această seară.