A făcut Iohannis o înțelegere cu Ponta?

Pasiunile stârnite de campania electorală par să fie reale doar în rândul susținîătorilor lui Klaus Iohannis. Mediul online a explodat, practic, în ultima lună și toți cei care îl susțin pe candidatul ACL au făcut tot ce este omenește posibil pentru a-i convinge pe concetățenii lor că singurul potrivit pentru postul de președinte este primarul Sibiului.

În schimb, Klaus Werner Iohannis nu pare foarte convins că trebuie să-l învingă pe Victor Viorel Ponta în această cursă. Modul în care s-a prezentat la cele dezbateri electorale indică mai degrabă un dezinteres total față de mobilizarea alegătorilor, care ar trebui să vadă în el simbolul unei Românii altfel. Total nepregătit, fără a stăpâni nici măcar textul constituției sau informații de bază referitoare la funcționarea economică și socială a României, Iohannis a reușit să-și demobilizeze, în parte, până și electoratul fidel care s-a declarat dezamăgit de prestația acestuia în dezbaterile televizate.

Apatia lui Klaus și mai ales lipsa de idei care să aducă plus valoare prestației sale a fost pusă, de o parte a comentatorilor politici, pe seama unei proaste organizări a stafului de campanie. Noi, în schimb, nu-l considerăm pe neamț un naiv care se lasă dus în eroare de consilieri  neinspirați. Același om care a avut o relație excelentă cu Adrian Năstase, același om politic propus de PSD, PNL și PC prim ministru reușește, în ultimile zile de campanie, să-și trimită singur electoratul acasă printr-o prestație mediocră în confruntările electorale. Nu o prestație Proastă, căci Iohannis va fi om politic și după alegeri și are nevoie să-și păstreze oarece urme de credibilitate. Ci doar una liniară, fără sclipiri de inteligență care îi asigură scuzele perfecte pentru pierderea alegerilor.

În plus Iohannis a anunțat astăzi, 13 noiembrie, că nu va mai participa la nici o confruntare cu Victor Ponta deoarece s-a zis tot ce era de zis.

Un neamț care nu a reușit să intre în logica politicii dâmbovițene și a fost învins de aceasta. O abordare perfectă, în cadrul unei înțelegeri perfecte, cu un rezultat așteptat. Singurii naivi din această poveste par românii care se agită într-un mod demn de laudă pentru a-și susține candidații. Cei care  la sfârșit, vor fredona, cu amar, versurile cunoscutei melodii: Aia HOȚI, aștia HOȚI ….MAMA lor la TOȚI.

 

Related Articles

1 COMMENT

  1. AETICOL SOVINIST. ADEVARUL ESTE CA IOHANNIS, ESTE UN MARE POLITIC SI UN MARE DIPLOMAT, ARE INTELIGENTA, ARE CINSTE, IN PUTINE CUVINTE ARE TOT CE TREBUIE ROMANIEI ASTAZI,,,,,MAI PUTIN EXPERIENTA PRACTICA, NU A FOST IN POLITICA MIRSAVA COMUNISTA, SAU LA CURSURILE DE PREGATIRE PCR, SAU LA SCOALA DE SECURITATE SAU KGB,,,SI NU VORBESTE RUSA, EL ESTE UN TEHNOCRAT, ROMANIA, IN ACEASTA PERIOADA ARE NEVOIE DE UN DIPLOMAT DE VALOAREA DOMNULUI KLAUS IOHANNIS,,,VIN TIMPURI TRISTE PTR ROMANIA, RUSIA SE PREGATESTE SA ATACE EUROPA,,,,,

Comments are closed.

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri