A muncit în Germania, s-a întors acasă și a murit, la 24 de ore după nuntă

După o nuntă fericită, o tragedie a lovit o familie din județul Botoșani. Mirele, un bărbat de 27 de ani, a murit într-un accident rutier la nici 24 de ore după ce a dansat cu mireasa. La spital, cu multiple contuzii, a ajuns și cavalerul de onoare. El era la volan, când mașina cu cinci persoane a intrat cu viteză într-un cap de pod. După cum au arătat analizele, șoferul consumase alcool.

Accidentul s-a petrecut pe DN24c, în comuna Rădăuți-Prut, Botoșani.

Mașina s-a izbit într-un cap de pod, iar bărbatul care sâmbătă fusese felicitat, ca mire, precum și fratele unuia dintre nași, un bărbat de 33 de ani, au pierit striviți în vehicul, anunță Stirileprotv.

Mirele și aleasa lui munciseră ani de zile ca sezonieri în Germania și au strâns cu greu bani pentru o casă în care se visau, fericiți, toată viața.

”Au fost în străinătate, și-au adunat bani și și-au cumpărat și casă. Luni dimineața au trecut pompierii și SMURD-ul și am aflat după ce s-a întâmplat.” a povestit un consătean.

Bărbatul care a filmat la nunta cuplului e marcat de tragica întâmplare.

“Aveau trei ani de când erau împreună. Au lucrat prin Germania, și-au adunat niște bănuți. Aseară le-am trimis câteva fotografii, ca să se bucure și ei de frumoasele amintiri, care s-au transformat într-o tragedie”. a declarat acesta.

Cel care a fost cavaler de onoare la nuntă are acum dosar penal. El și unul dintre pasageri sunt în spital, cu multiple contuzii. Viața nu le este pusă în pericol, spun medicii.

Un al treilea pasager a primit îngijiri medicale la locul accidentului.

Related Articles

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Stay Connected

0FansLike
3,096FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri