Accident brutal în Italia. Un automobil s-a oprit sub un TIR cu vitezometrul blocat la 250 km/h

Viteza ucide şi iată încă un exemplu. Pe pagina IlMondoDeiCamion au fost publicate de curând imagini de la faţa locului unui accident brutal care s-a produs în Italia. Am căutat să aflăm mai multe informaţii despre caz şi iată ce am găsit în presa din peninsulă, care nu avea atunci publicate fotografiile de mai jos!

Un Audi A7 a intrat cu mare viteză în spatele unui TIR. Autoturismul s-a înfipt pur şi simplu sub semi remorcă şi a luat foc. Tragedia s-a întâmplat pe autostrada A7, direcţia spre Milano.

Era sâmbătă dimineaţă devreme, în jurul orei 7:40, când automobilul german a intrat cu putere a intrat în spatele vehiculului de mare tonaj în apropiere de intrarea într-o parcare.

Şoferul în vârstă de 22 de ani a murit pe loc, după care a fost găsit carbonizat. Pompierii şi salvatorii nu au mai putut face nimic, deşi au ajuns foarte repede la locul impactului.

Bucăți din Audi au fost împrăştiate la câţiva metri pe şosea, printre ele fiind şi o parte din bordul maşinii cu vitezometru-i blocat la circa 250 km/h.

Poliţiştii urmau să stabilească dacă tânărul şofer a adormit la volan sau nu a mai putut frâna la timp. În acelaşi timp, nu e clar dacă TIR-ul era staţionat pe breteaua de intrare în parcare sau intra cu viteză redusă spre locul de odihnă. Informaţii actualizate în acest sens nu am putut găsi.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri