Un grav accident de circulaţie a avut loc, joi, 14 septembrie, în judeţul Hunedoara. În urma impactului dintre un microbuz şi o maşină, 13 persoane au fost rănite. A fost activat planul roşu de intervenţie.
Accidentul s-a produs în zona Iscroni, din localitatea hunedoreană Aninoasa. Din primele informații, un microbuz de călători a fost lovit de un autoturism, potrivit replicahd.ro.
La fața locului s-au deplasat echipaje ISU și ale ambulanței. Traficul pe DN66A, în zona Vulcan – Petroșani, a fost blocat.
“Accident rutier pe DN 66 A, în localitatea Aninoasa. O persoană este mai grav rănită, celelalte prezentând răni ușoare. Intervine SMURD Petroșani, LUpeni, Vulcan și Petrila și trei ambulanțe SAJ. Niciun pasager nu a fost încarcerat. Este vorba despre un microbuz care a intrat în coliziune cu un autoturism”, precizează oficialii ISU.
ISU Hunedoara precizează că 13 persoane au fost transportate la Unitatea de Primire a Urgențelor din Petroșani.
Vezi mai jos o galerie foto de la locul accidentului. Sursa foto: replicahd.ro