Accident grav în noaptea de Înviere. Un mort și 10 răniți

O persoană a murit și alte 10 au fost rănite în urma unui accident rutier produs duminică, în jurul orei 4,30, în comuna Vișina, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Olt a transmis în aceasta dimineață Agerpres.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Olt, Dan Nedeloiu, în ajutorul victimelor au intervenit șapte echipaje medicale de la Serviciul Județean de Ambulanță și de la SMURD și un echipaj de descarcerare.

În accidentul rutier de la Vișina au fost implicate două autoturisme (o mașină Dacia Logan și una VW Golf) în care se aflau 11 persoane, iar trei dintre acestea au rămas încarcerate și a fost necesară intervenția unui echipaj de descarcerare de la ISU Olt.

“Un bărbat de 29 ani, care conducea un autoturism pe DJ 604, la Vișina, la intersecția cu DN 54 nu a respectat indicatorul ‘oprire’ și a intrat in coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 21 de ani. Conducătorul auto în vârstă de 29 ani avea o alcoolemie de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat. Celălalt conducător auto nu consumase alcool. În mașina condusă de bărbatul care consumase alcool se aflau șase pasageri”, a spus purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt, Alexandra Dicu.

“În urma accidentului, un bărbat a murit. El a fost declarat decedat în ambulanță. Celelalte 10 persoane, șapte bărbați și trei femei, care prezentau diferite traumatisme, au fost transportate la Spitalul Municipal Caracal”, a precizat Nedeloiu.

Persoana care a decedat, un bărbat în vârstă de 49 de ani, era pasager în mașina condusă de tânărul de 21 de ani.

Conform unor surse, mai multe persoane dintre cele aflate în mașini în momentul accidentului au plecat, dar în aproximativ 30 de minute la au revenit la locul accidentului, au primit îngrijiri medicale și au fost transportați la spital.

Polițiștii au întocmit dosar penal penal pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri