Accident grav pe DN 76, în Bihor. Un autocar a lovit un TIR şi s-a oprit într-o casă, 12 persoane rănite. VIDEO

Accident grav pe DN 76, în localitatea bihoreană Duşeşti, unde un autocar a acroşat semiremorca unui TIR, iar în urma impactului a ricoşat într-un alt autoturism, oprindu-se în final într-un imobil.  

Din primele informaţii, în accident au fost rănite 12 persoane.La faţa locului au ajuns 5 autospeciale ale SMURD BIhor şi Serviciului de Ambulanţă al Judeţului Bihor care acordă ajutor medical răniţilor.

“Accidentul a fost anunţat prin numărul de urgenţă 112 la ora 17.21 şi s-a produs la intrarea în localitatea Duşeşti, dinspre Sâmbăta. Din primele date, în evenimentul rutier sunt implicate trei vehicule. Poliţiştii rutieri efectuează cercetări pentru stabilirea circumstanţelor în care s-a produs evenimentul”, a declarat, miercuri, pentru BIHOREANUL, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul şef Alina Fărcuţa.

Imagini de la fața locului au fost transmise în direct pe pagina sa de Facebook de jurnalistul Horia Dumitraș (video jos).

Maiorul Camelia Roșca, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Crișana, a transmis că în evenimentul rutier au fost implicate un autocar în care se aflau 20 de persoane şi un TIR în care se afla doar şoferul.

“Echipajele au evaluat cele 21 de persoane implicate în accident, 12 dintre acestea având nevoie de îngrijiri medicale. Din cele 12 victime, 10 se află în cod verde, cu leziuni uşoare, alte două sunt cu leziuni mai grave”, a precizat Camelia Roșca.

Related Articles

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Stay Connected

0FansLike
3,100FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri