Accident grav pe DN1. Un bărbat a murit șialți doi au fost răniți. Galerie Foto

Accidentul s-a produs vineri dimineaţă, 24 aprilie, pe DN1, în comuna Bărcănești, Prahova. O persoană și-a pierdut viața şi alte două sunt rănite după ce maşina în care se aflau, s-a răsturnat. 

Conform IPJ Prahova, la intrarea în localitatea Românești, km 49+150m, sensul de mers Ploiești-București, sector de drum în curbă către dreapta, un conducător auto în vârstă de 26 ani, se pare că ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, ieșind în afara părții carosabile, unde s-a răsturnat pe plafon.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a 3 persoane. Din nefericire, un bărbat de 50 de ani a decedat în urma impactului. Celelalte două persoane au fost transportate la SJU Ploiești.

Conducătorul auto a fost testat cu etilotestul, dar rezultatul a fost negativ. În prezent, se efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.

ISU Prahova a intervenit cu echipaje de pompieri și prim ajutor, din mașina răsturnată scurgându-se combustibil. Trafic restricționat pe banda 1 a sensului de deplasare. Vezi mai jos imagini de la locul accidentului publicate de ISU Prahova:

blank blank

Related Articles

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Stay Connected

0FansLike
3,103FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri