Accident grav pe E 85, maşină spulberată de un autocar. Doi soţi au murit pe loc

Doi soţi din Brăila au murit vineri dimineaţă, 31 ianuarie,  după ce maşina în care se aflau s-a ciocnit cu un autocar.

Din primele date furnizate de IPJ Buzău, în timp ce ar fi încercat să iasă în DN2/E85 dintr-o staţie de alimentare combustibil de la ieşirea din Râmnicu Sărat către Focşani, cu intenţia de a vira stânga către Vrancea, şoferul maşinii cu număr de Brăila, în vârstă de 47, de ani nu ar fi acordat prioritate de trecere unui autocar condus pe drumul european din direcţia Vrancea-Buzău de un bărbat din Suceava, de 37 de ani.

Accidentul s-a soldat cu decesul brăileanului şi al soţiei acestuia, care avea 42 de ani.

Din autocarul în care se aflau opt pasageri nu a fost nimeni rănit. Oamenii au fost preluaţi de un alt mijloc de transport şi şi-au continuat drumul.

Autocarul implicat în accident făcea curse între Suceava şi Bucureşti. Va fi deschis un dosar penal, iar poliţiştii continuă cercetările.

 

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri