Un copil de 11 luni a murit după ce autoturismul în care se afla împreună cu părinţii săi a fost implicat într-un accident rutier, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe DJ 394, între localităţile constănţene Dulceşti şi 23 August, a transmis Agerpres.
Alte trei persoane au suferit diverse leziuni şi au fost transportate cu ambulanţele la Spitalul Municipal Mangalia.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa, tragedia s-a produs după ce şoferul unei maşini a pierdut controlul volanului, a ieşit cu autovehiculul de pe carosabil şi s-a răsturnat pe câmp, scrie Agerpres.
“În jurul orei 21.37, un bărbat, în vârstă de 22 de ani, a condus un autoturism pe DJ 394, dinspre localitatea Dulceşti către 23 August, iar la un moment dat, pe fondul neatenţiei şi a vitezei neadaptate, ar fi pierdut controlul direcţiei de mers, părăsind partea carosabilă şi răsturnându-se. În urma accidentului rutier, a rezultat decesul unui minor, de 11 luni, vătămarea corporală uşoară a conducătorului auto, precum şi a două pasagere, de 22, respectiv 54 ani”, a transmis IPJ, adăugând că victimele sunt din Mangalia, respectiv Pecineaga.
Conform Serviciului de Ambulanţă Judeţean Constanţa, copilul a fost găsit de către cadrele medicale sosite la faţa locului în stop cardio-respirator, încercările de resuscitare a minorului fiind zadarnice.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Dobrogea” a informat că după primirea unui apel prin 112, la locul producerii accidentului rutier s-au deplasat trei echipaje SMURD B şi o autospecială cu modul de descarcerare de la Secţia Mangalia.