Un bărbat de 34 de ani a fost transportat în stare critică la spital după ce un autoturism l-a lovit în plin, iar apoi a trecut peste el. Accidentul a avut loc miercuri seară, 15 ianuarie, pe drumul ce leagă municipiul Botoşani de comuna Stăuceni pe o porţiune de drum drept, însă cu vizibilitate foarte redusă din cauza ceţii.
Un autoturism Volkswagen Passat care se îndrepta spre Stăuceni l-a lovit pe acesta, şoferul spunând că victima i-a sărit în faţă. Potrivit acestuia bărbatul încerca să traverseze strada de la stânga spre dreapta, impactul fiind unul extrem de violent, victima a rămas inconştientă pe asfalt într-o baltă de sânge.Din păcate, bărbatul de 34 de ani a decedat.
Potrivit șoferului, în vârstă de 25 de ani, victima a sărit în fața autoturismului, acesta văzându-l târziu, din cauza ceții.
Victima fusese externată de o lună din Secția de Psihiatrie transsmite Monitorul de Botosan. Polițiștii au demarat imediat o anchetă la fața locului. “Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă”, a precizat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani citat de Monitorul de Botosani.