O femeie de 59 de ani care s-a accidentat , sâmbătă, 26 august 2017, după ce a căzut pe stânci în zona chiliei printelui Arsenie Boca de la Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov, a fost preluată de un elicopter al SMURD şi transportată de urgență a Spitalul Judeţean Sibiu. Femeia a suferit plăgi în zona capului şi coapselor, dar este conştientă a relatat astăzi Digi 24.
Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Braşov au precizat că s-a intervenit pentru salvarea unei femei de 59 de ani care a fost rănită după ce a căzut pe stânci în zona chiliei părintelui Arsenie Boca de la Sâmbăta de Sus.
„Au fost direcţionaţi la fața locului trei jandarmi montani aflaţi la Cabana Sâmbătă. S-a solicitat şi s-a aprobat elicopter SMURD pentru preluarea persoanei accidentate”, au declarat reprezentanții jandarmilor braşoveni.
Potrivit acestora, femeia a suferit mai multe plăgi în zona capului şi coapselor şi a fost preluată de elicopter şi transportată la spital.
La rândul lor, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu au precizat că pacienta a ajuns deja pe Aeroportul Sibiu şi a fost preluată de către un echipaj care o transportă la Spitalul Judeţean Sibiu.
Femeia este stabilă, conştientă şi cooperantă.