Imagini de coșmar în urma unui accident produs, sâmbătă, 12 octombrie, în localitatea Laslea din județul Sibiu. Doi tineri din Mureș, ambii de 23 de ani, au murit, după ce mașina în care se aflau a fost spulberată de un șofer care a pătruns pe contrasens. Alți doi tineri au fost răniți și transportați la spital, transmite Mediafax.
Cei doi tineri din Mureș, Adina Roşca şi Lucian Popa, care au murit în accidentul violent erau logodiți și sâmbăta viitoare urmau să se căsătorească, iar peste două luni ar fi devenit părinți.
„Sâmbătă aveau cununia şi ea însărcinată în şapte luni”, a declarat mama tânărului decedat, pentru Observator.tv. „Fata-i din Criş, nora. S-au dus să meargă în Criş şi uite s-a băgat ăla în ei, i-a luat din plin. Îi duce la Sibiu, la morgă. Am aşteptat să ne sune că au ajuns, nu au mai sunat. Ne-a sunat altcineva care ne-a cunoscut băiatul”, a spus şi tatăl băiatului. Logodnicii mai aveau doar zece kilometri ca să ajungă acasă. Cei doi au murit pe loc după ce maşina în care se aflau, marca Opel, a fost lovită de un Audi, în care se aflau alți doi tineri.
Tragedia s-a produs sâmbătă noapte, în jurul orei 23.00, pe DN 14, la kilometrul 80, între Mediaș și Sighișoara, în zona localităţii Laslea.