Acuzații grave la Suceava: Teste făcute “pe pile”, oameni lăsaţi să moară: procurorii extind ancheta la Spitalul Judeţean din Suceava

Dosarul penal deschis la Suceava, după ce zeci de medici s-au infectat cu noul coronavirus în Spitalul Judeţean, dezvăluie nereguli grave, care au dus la moartea unor pacienţi transmite Digi 24 care citează un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, emis marți 31 martie. 

Procurorii vorbesc despre teste făcute cu prioritate unor persoane care nu aveau neapărat nevoie de ele, în timp ce probele recoltate unor angajați ai spitalului nu au fost înaintate către laboratoare specializate. Mai mult, persoane testate pozitiv nu ar fi fost internate în fapt în Secţia de boli infecţioase a spitalului.

Acuzații grave

Acuzațiile aduse de procurorii suceveni, care au deschis un dosar în rem încă de săptămâna trecută, sunt de zădărnicire a combaterii bolilor, în formă agravată, aptele sesizate au fost încadrate într-o formă agravată, abuz în serviciu și fals intelectual.

Cercetările au fost extinse după ce procurorii au descoperit că la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava au fost înregistrate decese ale unor pacienţi care au fost confirmaţi pozitiv în urma testării pentru Covid-19, decese care au avut loc atât anterior datei de 23 martie 2020, cât şi ulterior acesteia.

„La acest moment există indicii că aceste decese sunt în legătură cu activitatea ilicită desfăşurată de funcţionarii publici din sistemul medical (personal din cadrul spitalului, precum şi din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Suceava), aceste persoane nerespectând măsurile dispuse de autorităţi în vederea prevenirii şi limitării efectelor epidemiei noului coronavirus, în perioada ianuarie-martie 2020”, potrivit comunicatului.

Procurorii au analizat împrejurările în care s-a realizat testarea pentru infecţia cu COVID-19 și spun că au fost testate unele persoane, cu încălcarea reglementărilor legale, în condiţiile existenţei unui număr limitat de teste. Asta, în timp ce probele recoltate unor angajați ai Spitalului Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava nu au fost înaintate către laboratoare specializate, în vederea analizării, ceea ce a determinat prelungirea perioadei de izolare a cadrelor medicale, zădărnicind în acest fel activitățile de prevenire și combatere a infecției virale cu noul coronavirus.

Ilegalităţi petrecute în spital

Funcţionari publici angajaţi la Spitalul Judeţean Suceava şi Direcţiei de Sănătate Publică Suceava au încălcat reglementările legale privind izolarea, carantinarea şi internarea în unităţi medicale a persoanelor suspecte sau confirmate cu infecţia COVID-19, în sensul că persoane confirmate pozitiv nu au fost internate în fapt în Secţia de boli infecţioase a Spitalului Judeţean Suceava, mai spun procurorii.

În Suceava a fost instituită carantină totală, în condițiile în care acolo s-au înregistrat circa un sfert din numărul total al cazurilor de Covid-19 şi au înregistrate 30 de decese din totoalul de 78 pe întreg teritoriul României.

Până marți, 31 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 2.245 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19, anunță Grupul de Comunicare Strategică. Dintre acestea, 638 de cazuri au fost înregistrate în Suceava.

Totodată, în Suceava au fost confirmate și cele mai multe cazuri de infectare în rândul medicilor. Este vorba de 43 medici, 70 asistente, 20 infirmiere, 7 îngrijitoare și 41 de membri din personalul auxiliar, în total 181 de cazuri. Conform raportărilor către INSP din teritoriu, în prezent, în România au fost înregistrate, în total, un număr de 285 cadre medicale infectate cu noul coronavirus.

Municipiul Suceava şi comunele Adâncata, Salcea, Ipoteşti, Bosanci, Moara, Şcheia, Pătrăuţi şi Mitocu Dragomirnei au intrat în carantină totală, potrivit unei ordonanţe militare adoptate luni seară şi anunţate de ministrul de Interne, Marcel Vela.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri