Adrian Mihăeș, în vârstă de 45 de ani și originar din Roman, județul Neamț, dar care locuia în Italia de ceva timp, este bărbatul român ucis vineri, 29 iulie 2022, în locuința sa din localitatea Caselle Lurani, provincia Lodi din Lombardia.
Din primele informații, relatate de ziarul Corriere della Sera, reiese că un tânăr originar din Africa de Nord, Ebrahim Hydara, în vârstă de numai 25 de ani, a fost arestat în cursul serii de ieri, acuzat că l-a ucis pe conaționalul nostru.
Potrivit sursei citate, Adrian locuia împreună cu tânărul african și un bărbat italian de 48 de ani într-un apartament situat pe via Borsellino 4 din Caselle Lurani.
În jurul orei 04:00 din dimineața zilei de ieri, vecinii celor trei bărbați au sunat la carabinieri și au semnalat că se aud țipete oribile din apartamentul în care românul nostru și ceilalți doi bărbați locuiau.
Sosiți la fața locului, carabinierii au fost întâmpinați la ușă de Davide Bresciani, italianul de 48 de ani care este totodată și proprietarul apartamentului. Acesta le-a spus militarilor că tocmai ce se trezise și că l-a văzut pe africanul de 25 de ani fugind în grabă pe o fereastră, fără încălțăminte în picioare și speriat.
Forțele de ordine au cerut imediat intervenția mai multor patrule în zonă, precum și a unui elicopter, care a fost folosit pentru a-l urmări pe bărbatul african.
După circa cinci ore de căutări, oamenii legii au reușit să-l depisteze din elicopter pe tânărul de 25 de ani într-o zonă din apropierea localității Caselle Lurani, fiind dus ulterior la cazarma carabinierilor, unde a fost interogat de procurorul Aurora Stasi.
Anchetatorii nu au reușit însă să scoată nicio vorbă de la el, motiv pentru care l-au reținut în arest până când vor finaliza investigațiile.
Proprietarul apartamentului a fost interogat de asemenea timp de circa opt ore. Acesta a declarat că, deoarece dispunea de un apartament mare, a decis să închirieze două camere celorlalți doi bărbați.
În urmă cu câteva zile, bărbatul italian i-ar fi cerut tânărului african să plece din apartament însă.
„Casa este mare și de aceea am găzduit adesea atât victima, cât și bărbatul căutat. Chiar în seara zilei de ieri (joi, 28 iulie 2022 – n.r.) i-am spus (bărbatului african – n.r.) că va trebui să plece, fiindcă am nevoie de loc pentru logodnica mea. El a înțeles, am cinat împreună și am discutat în mod amical. Când le-am deschis ușa carabinierilor, l-am văzut îndreptându-se spre balcon și fugind. Altceva nu mai știu”, a declarat italianul de 48 de ani.
Adrian Mihăeș, mai scrie presa locală, lucra ca muncitor într-o fabrică și locuia în acel apartament de câteva luni. El a fost găsit de carabinieri cu gâtul tăiat, zăcând într-o baltă de sânge.Bărbatul de 45 de ani se despărțise în urmă cu ceva timp de partenera sa și plecase din provincia Lodi, dar ulterior s-a întors pentru a fi aproape de fiul său, în vârstă de numai 9 ani. Copilul va fi nevoit să crească acum fără tată însă.