Aducea români în Marea Britanie și îi plătea cu 2 lire sterline pe oră. Condamnat la 5 ani

Un cetățean român de 39 de ani a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru trafic de persoane în scopul exploatării.

Potrivit Daily Record, Mihai Varga (foto) a adus în Marea Britanie cinci români pe care i-a dus să muncească într-o fabrică de procesare a produselor alimentare. Pentru munca prestată, acești primeau 2 lire sterline pe oră. Restul banilor erau opriți de Varga pentru chirie. Bărbații, cu vârste între 26 și 50 de ani, locuiau în casa acestuia, pe niște saltele direct pe podea și erau duși la muncă în fiecare zi.

Oamenii nici măcar nu știau că trebuie să primească cel puțin 7 lire sterline pe oră.

În luna septembrie a anului trecut, polițiștii au descins la locuința lui Varga. Acesta a negat inițial exploatarea conaționalilor săi, însă și-a schimbat declarația în timpul procesului de la Curtea din Birmingham.

„Varga a obținut bani cu cruzime de la victime pe care le-a forțat să lucreze ore întregi și să trăiască în condiții mizere”, a declarat detectivul Nick McCullogh, de la Poliția West Midlands.

„Am constatat că într-o încăpere mică locuiau cinci persoane care împărțeau niște saltele puse direct pe podea. Victimele primeau în jur de 2 lire sterline pe oră și nu știau că salariul minim este de 7 lire sterline pe oră. Credem că Varga exploata lucrători din Europa de est de mai mulți ani, iar investigațiile pentru identificarea altor victime sunt în curs”, a mai declarat polițistul.

„Multe victime nu sunt conștiente de faptul că majoritatea salariilor pe care le câștigă se îndreaptă către cel care le exploatează sau că au dreptul la plăți suplimentare de sărbători, concedii în caz de boală sau zile libere de odihnă”,  a spus Michael Heyes, ofițerul de anchetă al GLAA (Inspecția Muncii).

„Oamenii ca Varga îi exploatează fără milă pe cei aflați sub controlul lor”, a continuat acesta.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri