Alte 881 de decese în Marea Britanie într-o zi. Autoritățile avertizează că urmează vârful epidemiei

Regatul Unit a înregistrat 881 de noi decese în ultimele 24 de ore, totalul ajungând la 7.978 de morţi, a anunţat joi, 9 aprilie, ministrul Afacerilor Externe, Dominic Raab, informează AFP, preluată de News.ro.

Virusul a contaminat oficial 65.077 de persoane în ţară, una dintre cele mai afectate din Europa, a precizat el într-o conferinţă de presă. Raab le-a cerut încă o dată britanicilor să respecte măsurile de izolare, care ar trebui prelungite şi după cele trei săptămâni prevăzute. În Regatul Unit sunt în total 243.421 de persoane care au fost testate pentru Covid-19. Miercuri , Regatul Unit a anunțat 938 de morţi din cauza noului coronavirus în 24 de ore.

Marea Britanie intră în ceea ce oamenii de ştiinţă spun că va fi faza cea mai letală a epidemiei, fiind aşteptată o creştere în continuare a numărului de decese în timpul weekendului de Paşte.

Atât primarul Londrei, cât şi guvernul galez au spus că măsurile de izolare vor rămâne în vigoare.

„Începem să vedem un platou, primele semne ale unui platou al infectărilor şi spitalizărilor“, le-a declarat reporterilor directorul medical al Serviciului Naţional de Sănătate (NHS), Stephen Powis.

„Începem să vedem beneficiile, cred, dar crucial cu adevărat este să continuăm să urmăm instrucţiunile, să continuăm distanţarea socială, pentru că, dacă nu o vom face, virusul va începem să se răspândească din nou“, a subliniat el.

Inclusiv premierul Boris Johnson este internat într-un spital din Londra după ce s-a infectat cu noul coronavirus. Acesta răspunde la tratament şi starea sa este stabilă – a anunţat miercuri Downing Street, potrivit agenţiilor DPA şi EFE. „Premierul se menţine stabil clinic şi răspunde la tratament. El primeşte în continuare îngrijiri la unitatea de terapie intensivă a spitalului Sf. Thomas. Starea sa de spirit e bună”, a transmis purtătorul de cuvânt.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri