Ambasadorul României la Londra făcut praf de o studentă la jurnalism: “După ce am ieșit din biroul lui m-am dus să plâng în liniște”

O tânără din România care studiază jurnalismul în capitala Regatului Unit și-a împărtășit pe Facebook experiența extrem de neplăcută prin care a trecut în biroul domnului ambasador al României în Marea Britanie, Dan Mihalache, celebrul fost consilier prezidențial al lui Klaus Iohannis.

Redăm mai jos câteva fragmente din textul postat de Maia Bondici pe Facebook, miercuri, înainte de atentatul din centrul Londrei:

”Ieri l-am intervievat pe domnul ambasador al României la Londra, Dan Mihalache pentru reportajul despre efectele presei negative asupra românilor. Pentru că sunt profesionistă, am luat trei camere şi trei trepiede cu mine (sunt extrem de grele) pentru a putea avea trei unghiuri diferite. De obicei când iei un interviu video şi vrei mai multe unghiuri, rogi persoană să răspundă la întrebări de 2-3 ori. Dar ştiam că domnia să are un program încărcat, fapt pentru care am şi ajuns cu 30 de minute mai repede pentru a mă asigura că îmi asamblez camerele fără să iau din timpul dumnealui. Din nefericire, am reuşit să fac asta abia la 4 fără 5 minute când o doamna a venit şi m-a dus într-un sfârşit în biroul domnului Mihalache.

Domnia să m-a întâmpinat trăgând ostentativ din ţigară în timp că se legăna pe scaunul de la birou. În Anglia nu este legal să fumezi în astfel de instituţii. Chiar dacă Ambasada României beneficiază de imunitate, imobilul misiunii diplomatice se află, totuşi, sub jurisdicţia legislativă a statului acreditar şi de altfel nici în România nu se mai fumează în instituţiile publice. La ţine acasă faci ce vrei, dar oriunde altundeva, se presupune că respecţi legea. Dar e ok, domnia să părea că e deasupra legii. Poate să facă ce vrea. Mi-a zâmbit şmechereşte şi fără să mă întrebe nimic, am început să îi spun în detaliu despre proiectul meu cu românii şi despre interviul pe care urmă să îl avem. Nu cred că l-a interesat prea tare, sau cel puţin asta a fost impresia mea. Nu părea să ştie despre ce e vorba, deşi eu i-am trimis anterior întrebările. (fapt ce nu se face de obicei)

La ora 4 fără 2 minute el încă trăgea din ţigară, iar eu asamblam ultima camera (timp record) moment în care mi-a spus: “La ce ai nevoie de atâtea camera? De ce e video? Dacă ai putea să te mişti mai repede că nu am juma de ora până îţi asamblezi tu camerele.” L-am anunţat că e 4 fără 2 minute şi că interviul va începe la ora 4, cum a şi fost programat. L-am rugat să mă anunţe exact cât timp are la dispoziţie pentru interviu şi l-am asigurat că mă voi încadra în acele minute. “E ok acuma, dacă tot am acceptat să fac interviu. Da nu înţeleg la ce-ţi trebuie trei camere.” I-am explicat că în astfel de interviuri putem avea trei unghiuri – unul pe el, unul pe amândoi şi unul pe mine. De asemenea, când am mai multe unghiuri, pot să folosesc mai mult din ce zice domnia să în montaj. “Da pe ţine de ce pui camera că nu tu eşti importantă?” Dacă aveam puţin cojones, mă luăm şi plecăm. Dar sunt o lady, aşa că m-am uitat puţin la el şi am decis să renunţ la a treia camera pentru a nu-i mai lua din timp. Aveam două unghiuri şi asta era.

La începutul interviului, la ora 4 fix, i-am spus, cum spun absolut oricui, că în timpul interviului să se uite la mine şi nu direct în camera. Total revoltat m-a întrebat de ce. “Eu sunt obişnuit să mă uit fix în camera. Eu vorbesc cu poporul. Le transmit un mesaj şi mă uit exact la ei.” I-am explicat că ce facem acum este un interviu despre o altă problema. Nu este o conferinţă de presă în care el stă pe un piedestal şi îşi spune speechul în timp ce se uită fix în camera. Ce fac eu nu e propagandă politică, ci acum discutăm despre efectele presei negative asupra românilor din UK. I-am explicat că timp de trei ani la această facultate plus din ce am învăţat singură, aşa se fac astfel de interviuri. “Înseamnă că am învăţat lucruri diferite la şcolile noastre. Eu îţi spun doar că învăţătură de minte. Să ştii şi tu.” (Nu ştiam că domnia sa a studiat şi jurnalism.) După ce mi-a mai explicat el cât de mult nu am dreptate, i-am spus doar că în situaţia aceasta aşa vom face, şi că pe viitor voi ţine minte ce mi-a spus.

Interviul a fost… cum n-a fost. Nivelul de limba engleză a domniei sale este echivalent cu a unui elev de clasa a 8 a. Plin de greşeli gramaticale şi o continuă frică de exprimare, incoerent şi lipsit de concizie. Deşi întrebările mele erau diferite, răspunsurile lui au fost aceleaşi. Între timp tot cum a vrut domnia să a făcut – s-a uitat în camera, s-a bălăngănit pe scaun, i-a sunat telefonul, iar scrumieră plină de ţigări era tot pe masă.

Totul a durat exact 10 minute. La sfârşit i-am mulţumit şi i-am explicat că pentru a putea să îl introduc celor care se uită la acest documentar, am nevoie de anumite scene în care el face acţiuni ce-i definesc jobul. L-am rugat să se aşeze la birou şi să scrie ceva pe o foaie. Următoarea scenă era să dau mâna cu el şi atât. Dar între timp i-a aruncat nişte priviri asistenţei şi această grăbită m-a anunţat că “mai filmăm partea cu datu de mâna şi după aia cred că putem să încheiem.” Asta era şi planul meu pentru că voiam să fug de acolo mâncând pământul.

Mi-am luat cele trei camere în braţe, i-am mulţumit pentru timpul acordat şi am încercat să ies pe uşa. Dar la naiba, că nu s-a putut abţine şi mi-a mai spus o dată, că să ştiu că el are dreptate când trebuie să se uite fix în camera. “Nu ştiu ce va învaţă pe voi, dar eu aşa am fost învăţat.” Iar eu nemaiştiind ce să-i răspund, i-am spus simplu: “o-i fi eu proastă atunci.” “Păi nu, îţi spun doar să ştii. Că de exemplu pe mine nu mă interesează de cine eşti tu. (În timp ce-şi aprindea o ţigară) Tu eşti doar mesagerul. Nu eşti importantă. Nu mă interesează câtuşi de puţin ce vorbesc cu ţine. Eu vorbesc cu oamenii.” “Da, dar fără acest “mesager” nu aţi putea să va transmiteţi mesajul politic mai departe.” “Eh, s-au găsit şi alte modalităţi.” “Eu nu le-am văzut până acum.”

Îmi pare foarte rău că nu am filmat toată scenă. Îmi pare rău că nu îmi aduc aminte cuvânt cu cuvânt ce mi-a mai spus, dar ce mi-am adus aminte v-am relatat.

După ce s-a terminat interviul, am ieşit din ambasada şi m-am dus la colţul străzii că să pot să plâng în linişte”

Puteți citi integral postarea pe pagina de Facebook a Maiei:

Related Articles

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Stay Connected

0FansLike
3,097FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri