Ancheta în cazul morții lui Victor Spirescu în UK. Băut, drogat și cu permisul suspendat, conducea cu peste 150 km/h

Au fost date publicității rezultatele anchetei în cazul morții lui Victor Spirescu, românul devenit vedetă în Marea Britanie ca fiind primul imigrant sosit după ridicarea restricțiilor de muncă, în ianuarie 2014.

Spirescu, în vârstă de 33 de ani, a murit într-un accident rutier ce a avut loc pe 15 ianuarie a.c. Potrivit organelor de anchetă, acesta consumase cocaină, conducea cu peste 150 de km la oră și avea permisul suspendat. Amicul lui Spirescu, Eugen Condurache, a declarat anchetatorilor că acesta îl chemase ca să îi arate cum face drifturi pe șosea, adică întoarce mașina la 360 de grade. Spirescu nu purta centura de siguranță în momentul impactului, a mai spus prietenul său.

A țipat panicat, știa că ceva se va întâmpla”, a declarat Condurache, potrivit Daily Mail. Un trecător a chemat o ambulanță, însă Spirescu murise pe loc din cauza fracturilor suferite.

Medicul patolog dr. Jenish Patel a declarat că Spirescu se afla sub influența cocainei și a alcoolului, substanțe ce au contribuit la moartea sa.

Tom Osborne, medic specialist în Milton Keyens, a declarat că a fost un noroc faptul că nu au fost implicate și alte vehicule. Acesta a fost cel care a concluzionat că Spirescu a murit ca urmare a unei coliziuni rutiere.

Victor Spirescu a fost unul dintre primii români sosțiți în Marea Britanie la 1 ianuarie 2014. Acesta a aterizat pe Aeroportul Luton, unde a fost întâmpinat de parlamentarul laburist Keith Vaz. Spirescu a devenit o vedetă a comunității românești ca urmare a celor scrise în presă despre el.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri