Discuţiile pe tema reducerii cheltuielilor bugetare, care ar putea include şi concedieri şi reducerea veniturilor lunare ale bugetarilor prin diminuarea anumitor indemnizaţii suplimentare salariilor, au la bază un document asumat de Guvernul României în faţa Comisiei Europene, cu termen rectificarea bugetară din luna iulie, a anunțat joi, 13 iunie, publicația Adevărul.
Programul de convergenţă 2019 – 2022, publicat pe site-ul Comisiei Europene, arată că încă din luna octombrie a anului trecut Guvernul şi ministerele au căutat soluţii „pentru reducerea cheltuielilor pentru fiecare minister în parte”, analiza cheltuielilor administraţiei publice continuând din luna martie până în prezent.
În cadrul întâlnirilor au fost identificate 40 de măsuri de eficientizare, printre care reorganizare/descentralizare, reducerea cheltuielilor publice, cu deplasările în străinătate, cu utilităţile, cu parcul auto, renunţarea la documente pe suport hârtie, creşterea veniturilor şi consolidarea activităţilor pentru atragerea de fonduri europene.
Termenul de finalizare a analizei, care va fi transpusă într-un act normativ, este luna iulie 2019, când „măsurile identificate pentru reducerea cheltuielilor vor fi implementate cu ocazia primei rectificări bugetare din acest an”.
Deşi a negat cu vehemenţă posibilitatea reducerii salariilor bugetarilor, ministrul Finanţelor a dat de înţeles că se pot opera diminuări ale diferitelor indemnizaţii suplimentare pe care le primesc aceştia, iar în cazul în care ministerele nu se pot încadra în bugetul alocat pentru întregul an, miniştrii vor fi amendaţi cu 100.000 lei.
„Fiecare ministru în parte are obligaţia legală să-şi gestioneze bugetul pe care l-a primit la momentul la care Parlamentul l-a adoptat. Nu s-a întâmplat absolut nimic de la acel moment până azi. Nu a tăiat nimeni niciun fel de bani”, sugerând că pot fi tăiate „sporurile de antenă sau sporurile de praf ” pe care unii angajaţi din ministere le încasează.
„Practica anilor trecuţi arată că se făceau angajări, chiar şi peste banii alocaţi. (…) De asta noi am pus în Ordonanţa 114 de anul trecut o obligaţie pentru fiecare ministru în parte să se încadreze în bugetele alocate şi în cazul în care nu o face chiar să aibă şi o amendă până la 100.000 de lei “, a explicat Teodorovici, adăugând că şi cheltuielile cu deplasările externe vor fi reduse, dar şi numărul de angajaţi. „Poţi să ai oameni mai bine plătiţi în aceeaşi bani… Nu aşa face o firmă?”, a spus şeful MFP.
Remus Borza, consilierul economic demis de Viorca Dăncilă la doar o săptămână de la numire, a vorbit la Realitatea TV despre aparatul bugetar supradimensionat.
„Avem 1,4 milioane de bugetari, mulţi plimbă aer. (…) Îi putem plăti pe toţi, dar trebuie să îi punem să livreze, este nevoie de creşterea calităţii muncii în aparatul bugetar. (…) Suntem la finalul unui ciclu de creştere economică, o nouă criză este posibilă, nu am învăţat nimic din criza care a fost şi repetăm greşelile trecutului”, a avertizat Borza.