Părintele Ilie Cleopa, cunoscut predicator al Moldovei, era unul dintre monahii căutaţi de credincioşi pentru sfaturile sale duhovniceşti. „Mânca-v-ar Raiul!”, le ura părintele de la Sihăstria celor care-l căutau la mănăstire, dar avea grijă să-i atenţioneze mereu să se pregătească în credinţă pentru venirea sfârşitului lumii.
Părintele Arhimandrit Ilie Cleopa s-a născut în anul 1912 în comuna Suliţa (judeţul Botoşani). A fost botezat cu numele Constantin şi era al cincilea dintre cei zece copii ai familiei Alexandru şi Ana Ilie.
La vârsta de 17 ani a fost ucenic al părintelui Paisie Olaru şi în 1929 s-a alăturat obştii schitului Sihăstria, alături de fratele său mai mare, Vasile. Constantin a fost tuns în monahism în august 1937, primind numele Cleopa. Mai târziu a ajuns egumenul schitului şi apoi a fost făcut arhimandrit când lăcaşul s-a ridicat la rang de mănăstire.
Apocalipsa părintelui Cleopa. Patru motive pentru care va veni sfârşitul lumii
Tema despre sfârşitul lumii este tratată de părintele Cleopa în două volume intitulate „Convorbiri duhovniceşti” apărute în anii 1984 şi 1988 şi reeditate ulterior în 1994, într-o ediţie specială, la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, Iaşi.
Convorbirea a opta (dintre cele 14), intitulată „Despre îngeri, moarte, viaţa viitoare şi judecata de apoi”, prezintă o serie de explicaţii ale părintelui Cleopa despre sfârşitul lumii.
„Spun Sfinţii Părinţi că pentru patru pricini trebuie să fie sfârşitul lumii.
ca să se arate dreptatea lui Dumnezeu în toată desăvârşirea ei;
ca să se arate nedreptatea oamenilor faţă de poruncile lui Dumnezeu;
să se pedepsească păcatele şi fărădelegile lumii de la întemeierea ei până la sfârşitul veacurilor ca să se răsplătească faptele bune ale drepţilor pe măsura credinţei şi a răbdării lor”, explică părintele Cleopa întrebării de ce trebuie să fie sfârşitul lumii.
Duhovnicul mai spune că nimeni nu ştie când va fi sfârşitul lumii, aceasta fiind „o mare taină a lui Dumnezeu”. Cu toate acestea, evenimentul va fi precedat de „semne între oameni, pe pămant şi în univers, care vor prevesti apropierea venirii Lui Hristos. După aceste semne vom cunoaşte cât de aproape este venirea Domnului la judecată”.
„Nu va fi distrusă lumea materială, pământul şi întreg universul, ci numai se va reînnoi, se va curăţi, după care «va fi cer nou şi pământ nou»( Apocalipsa 21, 1). Este păcat să credem că Dumnezeu va distruge definitiv zidirea Lui pe care a făcut-o cu mâinile Sale şi a zis «că este bună foarte». Sfinţii Părinţi au hotărat şi ei că «cine va zice că la sfârşitul lumii va fi distrus desăvârşit pământul şi universul – care este zidirea lui Dumnezeu – să fie anatema»”, mai arată Ilie Cleopa în Convorbirea a opta.
Apocalipsa părintelui Cleopa. Enoh şi Ilie, Atihrist şi cele 1.260 de zile
Detalii despre Apocalipsă sunt prezentate atât în lucrarea „Ne vorbeşte Părintele Cleopa” (Editura Episcopiei Romanului 1995-2000), cât şi într-o serie de înregistrări (audio şi video) intitulate „Despre vremurile de pe urmă”, realizate în urma dialogurilor cu duhovnicul ale pelerinilor veniţi la mănăstirea Sihăstria.
Arhimandritul spune că cea de-a doua venire a Lui Dumnezeu pe Pământ (prima fiind cea prin fiul său, Iisus), va fi prevestită de proorocii Enoh şi Ilie. „Cei doi măslini şi potire ale Domnului”, cum le spune părintele Cleopa, au ca misiune să cheme oamenii să se pocăiască, iar ei vor încerca să facă acest lucru timp de 1.260 de zile.
„La venirea întâi, când a venit pentru mântuirea noastră, Dumnezeu l-a avut pe Ioan înaintemergător. La venirea a doua îl are pe Ilie, că Ilie va veni înainte de Antihrist care va împărăţi. Ilie nu vine singur, ci cu Enoh”, spune părintele Cleopa într-o înregistrare din anii ‘80.
În acelaşi timp cu misiunea celor doi prooroci, lumea va fi amăgită de un fals Mesia, Antihristul (potrivnicul sau duşmanul lui Hristos).
„Enoh şi Ilie o să-l înfrunte pe Antihrist în faţă. Dumnezeu va da seceta şi o să fie mare foamete şi greutate pe faţa Pământului. Se va mânia Dumnezeu şi va încuia cerul să nu mai plouă trei ani şi şase luni. 1260 de zile va fi împărăţia lui Antihrist, şi atâtea năluciri, minuni şi semne mari va să facă Antihrist, el şi toţi care vor crede în el vor lua din duhul lui Antihrist a căreia venire este în toată puterea Satanei”, mai spune Ilie Cleopa.
Şi voi da putere celor doi martori ai mei şi vor prooroci, îmbrăcaţi în sac, o mie două sute şi şaizeci de zile. (Apocalipsa 11, 3)
Apocalipsa părintelui Cleopa. „Toate-s pregătite pentru Ziua Mâniei cea mare a lui Dumnezeu”
În interpretarea pe care o dă Apocalipsei, părintele Cleopa spune că timp de cinci luni lumea va fi cutremurată de Armaghedon, războiul în care vor fi angrenate toate popoarele de pe Pământ. În acest conflict se va face uz de bombe nucleare („bomba cu neutroni”), dar numai oamenii vor avea de suferit.
În pregătirea cataclismului mondial, Ilie Cleopa vine cu argumentul arsenalului nuclear aflat în dotarea mai multor state în acele vremuri.
„Citeam în ziarul Scânteia: numai rachetele de pe un singur submarin atomic pot să distrugă Europa, să o facă un câmp radioactiv. Nu o să mai existe oraşe, sau munţi sau păduri… Toate-s pregătite pentru Ziua Mâniei cea mare a lui Dumnezeu care va veni să ardă Pământul va fi de jăratec”, avertizează Ilie Cleopa.
Acesta prezintă un tablou înfricoşător cu oamenii afectaţi de suflul deflagraţiei nucleare ale căror oase se vor topi, dar nu vor muri, ci vor trăi precum târâtoarele.
„Vor căuta oamenii moartea, şi moartea nu va veni. Bombele cu neutroni sunt bombe apocaliptice. Bucureştiul va fi un morman de cristal, de răşină. Unde-a fost pădure ai să vezi smoală, nimic nu se mai alege din lumea asta”, susţine părintele duhovnic.