Asistentă medicală româncă decedată în Italia în urma infecției cu coronavirus

Originară din Târgoviște, dar stabilită în Italia de mulți ani, Elena Rodica Nițu, în vârstă de 41 de ani, a făcut parte din armata medicală care luptă neîncetat în prima linie împotriva epidemiei de coronavirus. Românca noastră lucra ca asistentă medicală la spitalul Oglio Po din Casalmaggiore, provincia Cremona, dar în urmă cu câteva săptămâni a fost infectată cu COVID-10 și marți, 7 aprilie, și-a dat ultima răsuflare în singurătate și departe de cei dragi din cauza acestei boli.

„Era o fată drăguță și veselă, întotdeauna devotată muncii, pe care a iubit-o cu adevărat. S-a dedicat trup și suflet pacienților săi, nu se oprea niciodată”, au spus colegele Elenei, citate de Cremona Oggi.

Potrivit sursei citate, Elena lucra în cadrul secției de Dializă din spitalul Oglio Po din Casalmaggiore și tot acolo este posibil să fi fost infectată cu noul coronavirus. Conaționala noastră a fost contaminată în urmă cu o lună, dar în scurt timp starea ei s-a agravat și a fost transferată apoi la un spital din Milano.

În cursul zilei de marti, 7 aparilie,  din păcate, Elena Rodica Nițu a decedat pe patul de spital, în singurătate, fără rude și fără niciun prieten aproape. Românca noastră a sosit în Italia în urmă cu circa 15 ani, dar se afla singură aici, având în România însă părinții și fratele rămași. Familia ei încearcă acum să facă tot posibilul pentru a-i repatria trupul și a-i oferi o înmormântare creștinească pe pământ românesc, mai scrie sursa citată.

„De astăzi, prietena mea, Elena Rodica Nițu, este înger!!! Drum lin printre îngeri, dragă prietenă!! A făcut pana în ultima clipă ce a iubit cel mai mult… Să ajute!!! Rămas bun, suflet bun!!”, a transmis pe Facebook, Ramona, o prietenă de-a Eleneai, cadru medical și ea, dar în Târgoviște.

În Italia au decedat până astăzi 94 de medici și 26 de asistenți medicali, atât italieni, cât și alte naționalităț, iar 6.549 de cadre mediale au fost infectate în total, conform celor mai recente date. Numărul cadrelor medicale de origine română din această țară este de circa 10.000.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri