Austria O româncă i-a înfipt un cuţit în stomac unei femei pe care-o îngrijea şi apoi a plecat să fumeze o ţigară

O îngrijitoare româncă, în vârstă de 40 de ani, a fost găsită vinovată vineri, 8 octombrie, de tentativă de crimă în Austria. Femeia ar fi încercat să o ucidă pe pensionara de care avea grijă, în vârstă de 51 de ani, lovind-o de mai multe ori cu două cuţite.

Rudele unei pensionare de 51 de ani din localitatea austriacă Albrechts au alertat Poliţia după ce au fost sunate de femeie, care le-a strigat „O să mă omoare!” Victima este paralizată la pat şi era îngrijită de o femeie de 40 de ani din România.

Rudele au găsit-o pe pensionară într-o baltă de sânge din cauza numeroaselor tăieturi de cuţit pe care le suferise. Poliţiştii au preluat-o în custodie pe îngrijitoarea din România, care a fost ulterior internată într-o clinică psihiatrică din localitatea Mauer.

”Eşti un diavol!”

Anchetatorii au aflat ulterior cum s-a ajuns ca pensionara să fie tăiată şi apoi înjunghiată cu două cuţite de bucătărie de către îngrijitoarea de 40 de ani.

„Eşti un diavol foarte rău, ar trebui să fii înjunghiat!”, i-ar fi spus românca, după care s-a aşezat peste pensionara care stătea întinsă în pat şi a început să îi provoace diverse tăieturi cu două cuţite. I-a înfipt apoi unul dintre cuţite în stomac şi a ieşit din casă ca să fumeze o ţigară, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Cu ultimele puteri, austriaca de 51 de ani a sunat după ajutor. Între timp, românca a revenit în casă şi i-a scos cuţitul din stomac, iar pe hol s-a întâlnit cu rudele victimei, care venise într-un suflet ca să vadă ce se întâmplă cu ea.

Având în vedere comportamentul său, românca a fost expertizată psihiatric, iar medicii au concluzionat că suferă de schizofrenie paranoidă.  „Am vrut doar să o ajut şi am scos cuţitul”, a declarat românca, care nu crede că a făcut nimic rău.

Un juriu a găsit-o vinovată pe româncă pentru tentativă de crimă, urmând ca o instanţă de judecată să stabilească zilele următoare pedeapsa pe care urmează să i-o aplice. Cel mai probabil, aceasta va fi internată într-un spital de psihiatrie.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri