Badantă de naționalitate română acuzată în Italia că a furat peste 41.000 de euro de la bătrâna asistată

Monica Basanciuc, o badantă de naționalitate română în vârstă de 48 de ani, a fost acuzată de exploatarea vulnerabilității unei femei în vârstă de 79 de ani, domiciliată în capitala Italiei, căreia a reușit să-i fure peste 41.000 de euro în doi ani.

Evenimentele au început în anul 2017, atunci când badanta a preluat serviciul în locuința Lorettei, o bătrână cu probleme de luciditate psihică și care avea nevoie de ajutor la domiciliu, potrivit presei din Roma.

Deși mergea la ea doar o dată pe săptămână, îngrijitoarea a reușit să-i câștige încrederea într-un timp scurt și să descopere informații importante, cum ar fi existența unui card bancar reîncărcabil, deschis în 2017, pe care Loretta uitase că îl deține.

Profitând de vulnerabilitatea mintală a bătrânei, între anii 2017 și 2019, Monica a organizat o serie de înșelătorii care i-au permis să-i fure victimei nu mai puțin de 41.300 de euro, așa cum a constatat CTU (Consultant Tehnic al Oficiului, post care se referă la acel profesionist ce lucrează alături de judecător).

Metoda de sustragere a banilor a fost foarte simplă: badanta a trebuit doar să o convingă pe Loretta să semneze cecuri bancare și să facă numeroase transferuri de pe cardul Unicredit (care era pe numele bătrânei) pe cardul reîncărcabil Postepay pe care Monica și-l însușise.

Astfel, după 115 retrageri, 15 cecuri emise, un virament bancar și mai multe transferuri instant, Monica a intrat în posesia comorii Lorettei. Pentru a se menține în formă, din acești bani furați ea și-a plătit abonamentul la sala de sport, apoi asigurarea auto și a cumpărat o perdea pentru balconul său. Plină de generozitate, pe banii altuia, românca a simțit nevoia apoi să-și extindă bunăstarea și asupra persoanelor sale apropiate.

În consecință, fără să știe, Loretta a ajutat din punct de vedere material la garantarea studiilor prietenului fiicei Monicăi, care s-a înscris la universitate. În plus, badanta a distribuit cecuri către doi vechi prieteni în schimbul banilor în numerar.

Conaționala noastră s-a simțit în siguranță și a fost convinsă că nimeni nu-i va descoperi înșelătoria, dar în final a avut de-a face cu Loretta care, în ciuda situației sale de sănătate compromisă, a avut un moment de luciditate în care și-a amintit brusc să-și verifice contul bancar și a observat lipsa banilor.

Astfel, pe 5 iulie 2019, Loretta s-a prezentat la secția de poliție din La Storta, a făcut o plângere și le-a vorbit carabinierilor despre îngrijitoarea română: „A venit o dată pe săptămână pentru a face curățenie în apartament și, pe lângă treburile casnice, a avut grijă de plata facturilor, m-a ajutat să retrag banii și a știut unde i-am pus în casă”, a denunțat victima la poliție.

Procurorul Maria Bice Barborini a acuzat-o pe badantă de exploatare a vulnerabilității și a subliniat circumstanța agravantă de a fi comis „abuz în relațiile casnice și prestațiile de muncă” în condițiile stării de „deficiență psihică” a bătrânei ce necesita ajutor.

Cu doar o lună în urmă, la Milano, o badantă din Republica Moldova în vârstă de 63 de ani a fost arestată sub aceeași acuzație în dauna bătrânului de 87 de ani pe care îl îngrijea, căruia i-a furat aproximativ 161.000 de euro, și-a cumpărat două case și a plătit toate datoriile pe care le avea.

Într-un alt caz, Cleopatra Vasile, o româncă în vârstă de 48 de ani, a fost acuzată de șantaj asupra unui bărbat de 88 de ani și a fost condamnată de Tribunalul din Verona la trei ani și patru luni de închisoare, după ce a postat fotografii intime cu acesta pe un site de întâlniri și a cerut apoi 650 de euro pentru a le șterge.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri