Home Români de pretutindeni Badantă jefuită de o italiancă cu un cuțit în mână, a urmărit...

Badantă jefuită de o italiancă cu un cuțit în mână, a urmărit infractoarea și a dat-o pe mâna polițiștilor

O îngrijitoare din localitatea italiană Novara, provincia cu același nume din Piemonte, care se îndrepta spre locuința sa în seara zilei de duminică, 27 noiembrie 2022, a fost jefuită de o femeie sub amenințarea cuțitului.

Deși ușor rănită și speriată, badanta nu s-a pierdut ci a început să urmărească infractoarea până când o patrulă a Poliției Locale a intervenit și a arestat-o.

Jaful s-a petrecut în Corso Risorgimento din localitatea menționată mai sus, informează publicația La Stampa.

Îngrijitoarea, despre care forțele de ordine nu au făcut publice mai multe detalii, se întorcea de la muncă pe jos când a fost abordată de o femeie cu un cuțit în mână.

Înainte ca badanta să-și dea seama ce se întâmplă, femeia respectivă i-a tăiat poșeta de pe umăr, provocându-i și o rană prin tăietură la un braț, apoi a fugit.

Victima nu s-a descurajat însă și a fugit după infractoare, în încercarea de a opri-o, dar ea s-a urcat într-o mașină, la volanul căreia se afla un bărbat, și a încercat să-și facă pierdută urma.

Din fericire, un echipaj de la Poliția Locală, care a văzut badanta alergând după jefuitoare, a intervenit și a blocat mașina în care s-a urcat.

Polițiștii i-au identificat apoi pe cei doi infractori, fiind vorba de doi cetățeni italieni în vârstă de 30 de ani rezidenți în altă provincie.

Poșeta i-a fost returnată apoi curajoasei îngrijitoare și, la finalizarea investigațiilor, magistrații au dat ordin ca cei doi italieni să fie duși la închisoare: ea la penitenciarul pentru femei din Vercelli, iar el în cel din Novara.

Exit mobile version